Conducerea Chimiei Brazi: „Vaslui e o echipă acceptabilă!”

Lucian Rădulescu, directorul executiv al celor de la Chimia
Brazi, a declarat că adversarul din 16-imile Cupei României, FC
Vaslui este „o echipă acceptabilă”.

Oficialul echipei din eșalonul al treilea consideră că Zeița
Fortuna i-a zâmbit la această tragere la sorți, singurele echipe de
care Chimia se temea fiind FC Timișoara, Unirea Urziceni, Steaua și
Dinamo.

„Cred că mai bine de atât nu puteam pica. FC Vaslui este o
echipă acceptabilă. Mă bucur că am evitat formațiile grele cum sunt
Timișoara, Urziceni, Steaua și Dinamo. Vreau să îi batem pe cei de
la Vaslui și echipa va fi foarte motivată la acest meci”,

a declarat Lucian Rădulescu pentru NewsIn, citat de sport.ro

În cealaltă tabără, antrenorul moldovenilor, Cristi Dulca a
declarat că meciurile din Cupă diferă de cele din campionat, dar
echipa sa are prima șansă la calificare..

„Ar fi culmea să ne temem și de Chimia Brazi. Sunt sigur că
se vor mobiliza în meciul cu noi, fiindcă nu au oricând ocazia să
întâlnească o echipă de Liga I. Meciurile din cupă sunt total
diferite de cele din campionat, însă noi avem prima opțiune. Vrem
ca în Cupa României să ajungem cât mai departe, dar acum ne este
gândul la meciul cu Rapid, nu la cel cu Chimia”,
a
declarat Dulca pentru NewsIn, citat de sport.ro

Publicat: 11 09. 2009, 17:48
Actualizat: 11 09. 2009, 18:39