Confesiunea lui Ilie Stan: „Eram prieten cu MM!”** Detaliile îndepărtării ‘celui mai bun manager’ de la Steaua:

Confesiunea lui Ilie Stan:
  • Publicat:
  • Actualizat:

În holul hotelului din Poiana Brașov unde au fost cazați steliștii este muzică. Jucătorii ies rând pe rând din restaurant și își comandă câte o apă în recepție, sunt fericiți că e ultima seară la munte. Apare și „coach”, îmbrăcat în treningul cu sigla clubului. Nebărbierit și puțin îngândurat. „Am avut o ședință cu Aron Huzu, ne-a arătat niște faze video și ne-a spus la ce să fim atenți în retur”, spune cel poreclit „Iliesta”. După nouă zile de cantonament, are o foaie în mână cu rezultatele jucătorilor. Se gândește unde mai trebuie să lucreze cu fiecare, ce formule de joc să folosească în meciurile amicale, pentru că nu vrea să fie surprins de Steve McClaren, viitorul adversar. Totuși, după primul cantonament este mulțumit. În primul rând, pentru că a prins această perioadă de pregătire și totodată pentru că jucătorii au reacționat foarte bine la cererile lui.

Care ar fi realizarea celor patru luni petrecute la Steaua?
Cel mai important este că am reușit să obțin o unitate de grup. Fără așa ceva nu poți obține rezultate. În primul rând, i-am apropiat pe jucători de staff-ul tehnic, după care i-am împrietenit între ei.

Cum erau când ați venit și cum sunt acum?

Era o echipă tristă, una care își dorea foarte mult, dar se bloca în unele momente. Relațiile dintre ei nu erau cele mai bune și echipa nu putea progresa.

Existau conflicte între jucători?
E mult spus conflicte, poate niște tensiuni.

„La Săcele ne-am cunoscut mai bine”

Cum le-ați rezolvat?
Am avut multe discuții individuale cu ei și multe altele colective. În plus, m-au ajutat foarte mult și rezultatele bune, asta le-a dat încredere în ei și ușor-ușor au început să își rezolve și problemele.

La puțin timp după ce ați venit, s-a organizat acel cantonament la Săcele.
Da, exact. Motivul principal a fost să ne cunoaștem între noi. Mulți mă știau, dar nu avusesem posibilitatea să demonstrez ce pot, iar jucătorii trebuiau să afle ce doresc de la ei.

Ați fost prezentat echipei la o zi după demisia lui Levi. Cum a fost să îi spuneți „nu” lui Mihai Stoica?

A fost decizia mea, am preferat să merg pe mâna lui Narcis. Au apărut apoi niște critici, dar nu vreau să le răspund. Consider că cel mai bun răspuns al meu ar veni în urma unor rezultate bune.

„Eram prieten cu Meme”

Până la acel moment, care era relația dumneavoastră cu Meme?
Eram prieteni. Ne întâlneam la meciuri, discutam despre anumiți jucători, despre jocul echipelor. Probabil el este foarte supărat că l-am preferat pe Narcis. Îl respect foarte mult, este om de fotbal, dar atât.

Staff-ul dumneavoastră cum a reacționat criticilor?
Încercam să devenim imuni. Nu puteam mereu să fim cu ochii pe site-uri sau în ziare să vedem ce a zis x sau y. Când aveam un meci important, nu mai ascultam nimic și le spuneam colegilor mei că trebuie să demonstrăm că merităm să fim aici.

Ați vorbit de lista UEFA și ați spus că două nume sunt clare: Chiricheș și Chipciu. Cum rămâne cu postul de fundaș dreapta?
Tot ce am spus e o chestie la prima vedere, așa… Numele celor trei vor depinde de mai multe aspecte. Dacă Lato pleacă sau nu, spre exemplu, și de evoluția lor în cantonamentul din Antalya. Eu voi aștepta să iau o decizie finală până pe 31 ianuarie, data limită.

„Am luat jucători cu caracter”

Steaua are nevoie de Wesley sau Tibi Bălan și Răduț sunt la același nivel cu brazilianul?
Chiar vorbeam cu domnul Becali că în echipa actuală avem jucători talentați, care trebuie să demonstreze. În centru mai poate juca și Tănase, nu doar cei doi. Cert este că avem soluții și fără Wesley.

Știați când a semnat Pârvulescu cu Steaua sau v-a luat prin surprindere știrea?
Da, știam de o săptămână și a fost ceva care m-a bucurat enorm. În această iarnă am adus jucători care au caracter și muncesc. E și Machado, care îmi place și care poate progresa foarte mult.

El ne-a spus că este puțin gras.
Dacă a spus-o el, e bine, înseamnă că e conștient.

În cât timp puteți face din această echipă a Stelei una care să defileze în Liga I?
Avem nevoie de o perioadă mai lungă. Pentru a avea performanțe ai nevoie de trei lucruri: potență fizică, organizare în joc și motivație. Acum lucrăm la primele două, iar motivația trebuie să apară la fiecare meci.

Motivația poate apărea din pasaje de film cu Al Pacino sau Brad Pitt?
Sunt jucători care au nevoie să vadă ceva puternic înainte de un meci.

Știm că Edi Iordănescu urmează cursurile Pro. Vă ajută pe partea tehnico-tactică în pregătirea meciurilor?
Da, dar nu numai el. Fiecare dintre cei care suntem în această echipă avem o porțiune de care ne ocupăm. Suntem ca un puzzle rezolvat.

Când aveam meci important, le spuneam colaboratorilor să nu mai ascultăm criticile și să demonstrăm că merităm să fim aici
Ilie Stan, antrenor Steaua

Chiar vorbeam cu domnul Becali că avem acum în echipă jucători talentați, care trebuie să demonstreze încrederea ce le-a fost acordată
Ilie Stan, antrenor Steaua

Cel mai important pentru mine la Steaua e că am refăcut unitatea grupului. Apoi, i-am apropiat de staff, după care i-am împrietenit între ei
Ilie Stan, antrenor Steaua

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet…
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×