Confesiunile lui Balaj: „Penescu și Iancu m-au enervat cel mai tare”

Cristi Balaj împlinește azi 39 de ani și e unul dintre cei mai
buni arbitri români în activitate. El are mari șanse să prindă în
acest an unul sau mai multe meciuri în grupele Champions League.
Arbitrul derby-ului Dinamo – Rapid (3-2) e deranjat de atacurile
mincinoase ale conducătorilor de club și recunoaște că a greșit la
unele meciuri.

Andone a spus că te-ai fi bucurat să fie 3-3 la Dinamo –
Rapid…

Chiar acum (n.r.-ieri) m-a sunat Andone și mi-a spus că n-a făcut
nicio referire la o relație bună a mea cu Dinu Gheorghe, așa cum
ați interpretat voi, în ziar.

Dar asta a spus, că te-ai fi bucurat să se termine
3-3.

Da, asta da, însă mi-a explicat că a zis-o în sensul că m-aș fi
bucurat pentru spectacol.

Ha, ha. Și tu îl crezi?
Asta are mai puțină importanță. Dar vreau să-ți spun altceva. Cea
mai mare bogăție a unui arbitru este când nu se află la mâna
niciunui conducător de club.

Ți-a fost frică înainte de derby să nu provoci scandal prin
deciziile tale?

Am mers foarte liniștit, am încredere în mine.

Dar te afectează declarațiile șefilor de cluburi de după
meciuri?

Am ajuns să ne obișnuim cu ei și încercăm să-i înțelegem. Meseria
asta m-a învățat să iert când trebuie, dar și să nu accept anumite
lucruri când se întrece măsura.

Borcea
arbitrează cu vuvuzela!

Lui Borcea de ce i-ai dat cadou o
vuvuzela?

Nu era a mea, dar avea culoarea alb-roșie și lui îi place să
arbitreze. Poate are nevoie. Oricum, sper să nu se interpreteze ca
o lipsă de respect.

Ce simți după ce faci o greșeală mare într-un
meci?

E cel mai rău când influențezi soarta unui meci. E neplăcut, pentru
că știu cât au muncit jucătorii în cantonamente. Mi-aș ceda baremul
dacă aș ști că nu voi face nicio greșeală.

Bani în plic ai luat?
(…)

Cu noua procedură de plată…
Pe mine nu mă deranjează. Dacă un arbitru nu a furat niciodată, nu
îi e frică.

Și dacă sunt mai mulți bani în plic?
Îi comunicăm observatorului, care îi duce înapoi.

Încă mai
sunt cluburi datornice

Mai sunt cluburi care nu și-au plătit
baremurile?

Mai sunt, dar am înțeles că sunt obligate să achite tot până la 30
august.

Un arbitru român într-o finală de cupă
europeană?

Mi-aș dori mai mult ca o echipă românească să ajungă acolo.

Cum ai perceput arestările din ultima vreme din rândul
arbitrilor?

Sper să fie și o parte pozitivă. Lumea a observat că suntem
urmăriți și verificați. Sper ca majoritatea celor care au intrat
acolo să-și rezolve problemele.

Cine te-a supărat cel mai tare dintre conducătorii de
club?

Penescu și Iancu. Au spus multe minciuni despre mine, m-au jignit.
Recunosc că am făcut și eu greșeli, dar ei au spus minciuni și
înainte de acele greșeli. La procesul cu Penescu am și renunțat. Ce
să mai arăt eu că are probleme… Să fie sănătos!

Care e cel mai rău jucător din Liga I?
Este unul. E rău și lipsit de fairplay! Nu am încredere în el ca
om, dar nu vreau să-i pronunț numele pentru că e încă în activitate
și i-aș face rău.

Ce nu se știe despre
Balaj
: Merge la vânătoare și joacă
fotbal

Cristi Balaj are doi copii, două fete – Alisa (5 ani) și Aida
(12 ani), despre care spune că sunt cea mai mare realizare din
viața lui. Balaj conduce un Golf 5, îi plac toate sporturile, joacă
fotbal în timpul liber și merge la vânătoare!

Publicat: 17 08. 2010, 09:51
Actualizat: 17 08. 2010, 09:56