Conflictul cu Boștină i-a adus demisia!** Badea: „Mă simt ca un profesor urecheat de director! Îmi pare rău că plec!”
Fostul tehnician al lui „U” spune că a plecat pentru că Walter i-a cerut să-l reprimească pe Gabi Boștină la prima echipă și pentru că patronul a întrerupt comunicarea cu el.
„Am primit o hârtie prim care se cerea primirea lui Boștină și n-am fost de acord. N-am reușit să dialoghez nici cu domnul Walter și am decis să plec. A fost o după amiază de analiză și o noapte albă. Regret că plec în cel mai bun moment de când sunt la „U” Cluj. Mi-am dat demisia fără nicio doleanță financiară decât cea ca eu și staff-ul meu să fim plătiți pentru munca pe care am prestat-o aici. Mă simt ca un profesor care a penalizat un elev ce a chiulit și e tras la răspundere de director. I-am comunicat domnului Walter acea decizie, iar de a doua zi n-a mai existat comunicare. Rămâne întrebarea de ce m-a rugat să rămân după meciul cu FC Vaslui doar pentru încă două etape” , a spus Badea, care spune că a avut relații bune și cu fanii, în ciuda protestelor de ieri.
„Am rezerve în privința acelor suporteri care au venit ieri la antrenament. Suporterii lui „U” sunt cei mai frumoși din țară și le mulțumesc pentru că ne-au susținut”, s-a destăinuit Ionuț Badea.