„Consigliere” MM și-a intrat în rol: Ilie Stan, pus la colț!** „Nu se poate! Asta se întâmplă doar la Liga a 5-a!”
După ce a fost îndepărtat de la Steaua la venirea lui Ilie Stan, iată că Mihai Stoica revine lângă echipă, de această dată în calitate de consilier în ceea ce privește viitoarele transferuri ale roș-albaștrilor.
Fostul manager critică stafful adus de Ilie Stan la Steaua, precizând că nu e posibil ca o echipă care evoluează la nivel european să nu aibă un preparator fizic. Chiar dacă Ilie Stan a adus până la urmă un preparator fizic la echipă, Mihai Stoica critică alegerea făcută, fiind de părere că cei mai buni în acest domeniu sunt italienii.
„Nu am auzit pe nimeni să apere un jucător, nu în ceea ce privește criticile patronului, ci a celor care vin din alte părți. Anghel Iordănescu știe foarte bine valoare lui Roni Levi ca antrenor. Știe foarte bine fotbalul din Israel.
Din momentul în care am plecat și a venit noul staff tehnic am realizat niște nereguli. Nu există echipă care să nu aibă preparator fizic, numai cele din liga a patra, a cincea nu au așa ceva. Nu știu cine e noul preparator fizic al Stelei, nu am auzit de Lucian Păun. Dacă Steaua a ajuns să ia preparator fizic de la Râmnicu Vâlcea, nu mai e nimic de spus, eu știu că cei mai buni preparatori sunt italienii.” a spus Mihai Stoica la Sport.ro