Constantin: „Am luat vin și bani împrumut”
Pe fostul șef al CCA, Gheorghe Constantin, zilele în arest par să îl afecteze enorm.
Ieri, la cererea de eliberare depusă la tribunalul Pitești a părut devastat și foarte slăbit. Procesul în sine a fost un circ de nedescris cu fel de fel de oameni intrând și ieșind din încăpere, un judecător care voia „să terminăm repede!”, un avocat al lui Constantin, Suhanu din Iași, care a apărut la jumătatea ședinței fără înștiințarea nimănui și un discurs incoerent al lui Doru Viorel Ursu, și el apărător al fostului arbitru. „Îmi reproșez că în relația cu patronii nu am fost mai distant, însă niciodată nu am dat indicații unui arbitru sau am bătut vreun apropo!”, a dezvăluit, impasibil la ce era în jur, Costică „Vâlcea”, care apoi a completat: „Recunosc că vorbeam cu Penescu, dar și cu alți conducători. Cornel mă întreba de ce am nevoie, mi-a împrumutat bani odată, iar altă dată, de Sărbători, mi-a oferit trei sticle de vin de colecție și ulterior i-am mai cerut câteva!”. Constantin, care astăzi își serbează onomastica, a încercat în final să îl înduplece pe judecător, declarându-se bolnav, însă sentința a fost clară: cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.
"Sunt convins că se vor mai găsi și alte defecte în activitatea mea. Mă consider nevinovat, chiar dacă în trei ani și cinci luni am comis destule greșeli!" – Gheorghe Constantin, fost președinte CCA
"Am vorbit cu medicul arestului și mi-a spus că nu dispune de medicamentele pe care le folosesc. Eu ar trebui să merg la control din cauza bolii mele!" – Gheorghe Constantin, fost președinte CCA
Â