Un fost președinte de la Dinamo își pune mâinile în cap după umilința cu Viitorul: „A fost o echipă oarecare! E jenant!”
Constantin Anghelache (75 de ani), fost președinte la Dinamo, a criticat dur prestația echipei din „Ștefan cel Mare”, după eșecul rușinos cu Viitorul, scor 0-5.
Dinamo și Viitorul s-au întâlnit în „Ștefan cel Mare”, în cadrul etapei cu numărul 25 din Liga 1, iar constănțenii lui Mircea Rednic s-au distrat pe teren și au învins cu 5-0.
Deși Dinamo strălucește la capitolul suporteri, echipa nu s-a putut ridica la nivelul implicării acestora și a trăit o seară neagră în fața fostului antrenor.
Constantin Anghelache, după Dinamo – Viitorul 0-5
„Dacă n-ai conducere, lot structurat și omogen, dacă n-ai atitudine, nu poți să ajungi decât în situația asta! Glumind sau neglumind, pot spune că patru dintre cele cinci goluri primite de Dinamo sunt autogoluri. Dinamo nu are apărare! Toți spun că a lipsit Puljic, dar să nu uităm că Puljic a făcut 3 penalty-uri prin care s-au pierdut alte partide. Problema e că echipa e dezorganizată, și-a pierdut orice urmă de entuziasm. A arătat ca o echipă fără nicio idee de joc. Dinamo a fost o echipă oarecare!
Echipa n-a avut atitudine! E jenant pentru palmaresul lui Dinamo, pentru numele echipei și mai ales pentru ce fac cei din galerie. Poate că se vor strânge banii pentru licență, dar echipa nu arată în niciun fel. Nu așa se pune problema la un club.
Au venit doi, trei jucători care n-au nicio legătură cu jocul lui Dinamo. În orice caz, Dinamo traversează cea mai grea perioadă din toate timpurile și tare mă tem că de aici nu se va ieși ușor”, a spus Constantin Anghelache, pentru GSP.
Gigi Mulțescu și Cornel Dinu, soluția pentru Dinamo
În urmă cu câteva zile, fostul șef al Centrului de Copii și Juniori de la Dinamo, Gabi Răduță, a anunțat, în exclusivitate pentru ProSport, că soluția salvării clubului este deja în propria curte. Acesta s-a referit la Gheorghe Mulțescu și la Cornel Dinu.