Gigi Becali a încheiat raporturile cu mijlocașul Constantin Budescu, acesta primind 150.000 de euro după cele patru luni petrecute în tricoul lui FCSB.
Intrat în dizgrațiile lui Gigi Becali, Constantin Budescu a fost în cele din urmă îndepărtat de la FCSB, unde patronul a considerat că nu mai poate ajuta în ultima parte a sezonului.
Mijlocașul l-a dezamăgit pe patronul vicecampioanei, care a preferat să îi plătească 150.000 de euro pentru perioada petrecută la FCSB și să scape de el decât să îl păstreze în continuare în lot.
Constantin Budescu s-a despărțit de FCSB, unde nu a mai fost dorit de Gigi Becali. Patronul vicecampioanei l-a criticat în mai multe rânduri pe fotbalistul venit de la Damac, despre care a spus că nu își dă suficient interesul pe teren și că abuzează de artificiile tehnice în loc să folosească execuții eficiente.
Gigi Becali consideră că fotbalistul nu ar mai fi putut să ajute echipa în partea a doua a sezonului, astfel că a ales să se despartă de el. Patronul formației de pe locul secund al Ligii 1 i-a dat acestuia o sumă foarte mare pentru cele câteva luni petrecute la clubul unde a auns la începutul acestui sezon.
„Constantin Budescu a plecat deja, i-am dat 150.000 de euro. Nu ne mai putea ajuta și a plecat, a semnat rezilierea. Păi, cum să nu semneze? La 150.000 de euro pentru patru luni…”, a declarat Gigi Becali pentru Digi Sport.
Patronul lui FCSB l-a criticat în mai multe rânduri pe Constantin Budescu, mijlocașul fiind pus la un moment dat chiar în ipostaza de a ieși la încălzire din postura de rezervă și de a nu fi trimis în teren, cu ocazia meciului de la Mediaș, cu Gaz Metan. Un alt fotbalist intrat în vizorul lui Gigi Becali este, de asemenea, un veteran, astfel că este posibil ca și Claudiu Keșeru să aibă, în cele din urmă, aceeași soartă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER