Mihai Stoica, managerul general al clubului FCSB, a dezvăluit că a fost scos din minți de către Constantin Budescu, fotbalistul în vârstă de 32 de ani al roș-albaștrilor, la meciul cu FC Botoșani.
FCSB Și FC Botoșani s-au întâlnit duminică seară, în cadrul etapei cu numărul 16 din Liga 1, iar roș-albaștrii s-au impus cu scorul de 3-1, după golurile marcate de către Valentin Gheorghe, în minutul 77, Ianis Stoica, în minutul 86, și Florin Tănase, în minutul 90+4. Pentru moldoveni a marcat Braun, în minutul 24.
După ce l-a enervat pe patronul Gigi Becali la meciul cu FC Voluntari, Constantin Budescu s-a făcut remarcat în acest sens și la meciul cu FC Botoșani.
Intrat pe teren în minutul 58, Constantin Budescu i-a bulversat pe toți cu execuția lui din minutul 79. Toți au crezut că acesta a lovit mingea cu exteriorul, însă s-au uitat mai bine pe reluări și nu le-a venit să creadă ce a încercat Budi să facă.
„Am înnebunit la faza asta, am sărit pe stadion. Având idei precounepute, am zis că a dat la mişto. După m-am uitat pe rezumatul pe care îl faceţi voi şi am văzut că a vrut să înţepe mingea, nu avea cum să dea cu latul.
Şi am zis că uite ce greşeală am făcut. Noi am avut discuţii legate de faza asta”, a spus Mihai Stoica, potrivit Telekom Sport.
„Vreau golazo, nu circăraie! La Budescu mă refer, da! Ați văzut asta la Messi? Ați văzut asta la Cristiano Ronaldo? Călcâie, exterioare? Să joace numai așa? Nu cred. Nu se joacă așa dacă vrei să câștigi un meci. Trebuie să fii mereu serios, să nu-ți iei adversarul de sus. Trebuie să-i critic, nu am ce face iar ei trebuie să înțeleagă mesajul așa cum este. Păi, dacă nu ieșeam acum să vorbesc se apucau și Tănase, Coman, Tavi Popescu să joace numai așa. Ar fi zis: «Păi, Budescu are voie și noi nu?». Și eu nu vreau circăraie la FCSB, eu vreau golazo!” – Gigi Becali, în urmă cu câteva zile
„Vreau golazo, nu circăraie! La Budescu mă refer, da! Ați văzut asta la Messi? Ați văzut asta la Cristiano Ronaldo? Călcâie, exterioare? Să joace numai așa? Nu cred. Nu se joacă așa dacă vrei să câștigi un meci. Trebuie să fii mereu serios, să nu-ți iei adversarul de sus.
Trebuie să-i critic, nu am ce face iar ei trebuie să înțeleagă mesajul așa cum este. Păi, dacă nu ieșeam acum să vorbesc se apucau și Tănase, Coman, Tavi Popescu să joace numai așa. Ar fi zis: «Păi, Budescu are voie și noi nu?». Și eu nu vreau circăraie la FCSB, eu vreau golazo!” – Gigi Becali, în urmă cu câteva zile
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER