Constantin Budescu, mijlocașul în vârstă de 32 de ani proaspăt transferat la FCSB, a susținut prima conferință de presă de la revenirea în Liga 1, chiar înaintea derby-ului cu Dinamo, și a explicat de ce a fost învoit la antrenamentul de miercuri.
FCSB și Dinamo se întâlnesc duminică, 12 septembrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională, în cadrul etapei a opta din Liga 1, după pauza competițională dedicată echipelor naționale.
Deși s-a zvonit că s-a accidentat, Constantin Budescu susține că a fost mușcat de un păianjen și de aceea i s-a umflat piciorul.
„Da, așa este, am declarat că după 30 de ani mă apuc de fotbal. Am încercat și încerc în continuare să fac unele schimbări în viața mea de fotbalist și sper ca asta să se vadă și pe teren. (n.r. Cum te simți înapoi la FCSB?) Cum să mă simt, foarte bine. Au mai fost câteva tentative, dar este bine că am venit acum, toate lucrurile sunt ok și sper ca totul să meargă bine de acum încolo. Am primit foarte multe mesaje și chiar am rămas plăcut surprins plăcut că a fost foarte multă lume. Au contat și oamenii care sunt aici, pentru că îi cunosc pe majoritatea dintre ei și m-am decis să vin”, a spus Constantin Budescu, pentru FCSB TV.
În ceea ce privește presupusa accidentare, Budescu a răspuns: „Nu este adevărat, am fost mușcat de un păianjen și mi s-a umflat piciorul după antrenament și am decis să stau o zi să pot să merg la un medic să văd despre ce este vorba să mi se desumfle piciorul și atâta tot. Spider-Man, da, pentru că se potrivesc și culorile și totul e ok”.
„Echipa este pe un drum bun, s-au făcut niște schimbări aici, zic eu că o să se vadă de acum încolo. Sperăm să obținem rezultate pozitive, pentru că este o diferență mare de puncte și asta nu este bine pentru noi”, a mai spus „Budi”.
Constantin Budescu speră ca FCSB să o învingă pe Dinamo, la primul său meci de la revenirea în România.
„Este un meci foarte important, toată lumea știe asta, este derby-ul României, sper să facem o figură frumoasă, să jucăm bine și să câștigăm meciul, pentru că nu ne mai permitem pași greșiți.
(n.r. despre Edi Iordănescu) M-a primit foarte bine, nu am lucrat cu Mister până acum, am mai discutat doar la telefon. Este un antrenor foarte bun, peste tot pe unde a fost a obținut rezultate bune și zic că asta o să facă și aici.
Știu că mă așteptau și fanii, pentru că mai toate comentariile la pozele pe care le postam erau cu «Hai înapoi la Steaua». Ca mesaj, nu pot decât să le spun decât să vină la stadion să ne susțină și noi o să fim alături de ei și ei de noi și să facem o treabă foarte bună, pentru că numai împreună putem obține rezultate”, a mai spus Budescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER