Membrii Consiliul Director al echipei Gloria Bistrița s-a întrunit azi și au stabilit organigrama clubului pentru sezonul 2009-2010. Noutățile sunt numirea lui Constantin Cârstea pe postul de director tehnic și cooptarea în staff-ul tehnic a lui Sandu Negrean.
"ACF Gloria 1922 Bistrița anunță oficial componența noului staff tehnic al echipei noastre pentru sezonul 2009/2010: Constantin Cârstea – director tehnic, Cristian Coroian – antrenor secund și jucător, Aurel Nalați – antrenor cu portarii, Marian Ionică, Claudiu Husu și Andrei Pantiș – maseuri.
Numele antrenorului principal va fi stabilit în cel mai scurt timp.
A fost cooptat în stafful tehnic, cu atribuții organizatorice, mijlocașul Sandu Negrean, care își va continua și cariera de jucator, la fel ca și Cristian Coroian.
Lotul de jucători pentru sezonul 2009/2010 va fi definitivat la finalul săptămânii viitoare.
Reunirea echipei Gloria Bistrița va avea loc luni, 29 iunie, la ora 11.00, la Stadionul Municipal Gloria", se arată pe site-ul oficial al grupării bistrițene.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER