Constantin, ghinionistul de serviciu!** Fundașul s-a lovit de o bordură aflată pe stadion!

Paragina în care a fost lăsat stadionul Giulești de către cei de la Ministerul Transporturilor a făcut prima victimă. Marius Constantin s-a accidentat sâmbătă seară destul de grav, după ce s-a lovit de o bordură din fața băncii de rezerve a oaspeților. Fundașul rapidist a încercat să-l deposedeze pe un fotbalist bistrițean, dar a alunecat și s-a lovit cu genunchiul de bordura ce delimitează terenul de pistă. Primele impresii: Constantin a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate și va lipsi cel putin trei luni de pe teren.

Fundașul va face totuși azi un RMN, pentru a vedea cât de gravă este accidentarea. „Simt că nu va fi bine deloc, cred că voi pierde în jur de trei luni. Mai mult ca sigur, mă pricep la astea. Pînă la anul nu cred că voi mai putea juca, am ruptură de ligamente. O să fac control, dar simt că nu sunt bine”, a declarat fotbalistul la finalul partidei.

Publicat: 17 09. 2012, 09:00
Actualizat: 17 09. 2012, 09:01