Constantin, interzis tot returul Ligii I!** E corectă decizia CCA?
Gafa de aseară din partida Dinamo – Craiova a fost judecată
astăzi de Biroul Executiv al CCA.
Augustus Constantin a fost suspendat de la delegări pentru opt
etape (sancțiunea se aplică atât pentru Liga I, dar și pentru
meciurile din Ligile II și III). Ba mai mult, după ce suspendarea
îi va expira, acesta nu va mai putea conduce la centru meciuri din
Liga I până la finalul sezonului.
Iată
comunicatul apărut în urmă cu doar câteva minute pe site-ul
FRF.
Întrunit în data de 22.02.2010, Biroul Executiv al CCA
a luat următoarea hotărâre:
La jocul Dinamo București – Universitatea Craiova din cadrul etapei
a XVIII a Ligii 1, arbitrul Augustus Constantin nu a acordat în
minutul 12 o lovitură de pedeapsă în favoarea echipei Universitatea
Craiova și nu l-a eliminat pe jucătorul care a comis abaterea,
acesta împiedicând deplasarea către poarta adversă a unui adversar
într-o o situație clară de înscriere a unui gol. Urmare a acestui
fapt arbitrul Augustus Constantin a fost reținut de la delegări pe
o perioadă de opt (8) etape, după care va fi delegat la jocuri din
Liga 2 și 3 până la sfârșitul campionatului.
Aceasta nu a fost singura decizie luată de CCA astăzi. Rapidul a
fost învins la Iași, iar golul doi, marcat de Păun, a fost înscris
dintr-o poziție evidentă de ofsaid. Asistentul Liviu Ciubotariu nu
a ridicat fanionul și a fost suspendat, la rândul său, opt etape,
sancțiunea fiind identică cu a lui Augustus Constantin.
La jocul Politehnica Iași – Rapid București din
cadrul etapei a XVIII a Ligii 1, arbitrul asistent Liviu Ciubotariu
nu a semnalizat în minutul 58 un ofsaid evident la jucătorul Păun
(Politehnica Iași) din care s-a și înscris golul doi al echipei
gazdă. Urmare a acestui fapt arbitrul asistent Liviu Ciubotariu a
fost reținut de la delegări pe o perioadă de opt (8) etape, după
care va fi delegat la jocuri din Liga 2 și 3 până la sfârșitul
campionatului