Constantin, OUT!

Constantin, OUT!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cu mai puțin de o lună în urmă, fundașul era convocat la
națională. Acum e ca și dat afară de la Rapid

Sezonul trecut s-a încheiat decepționant pentru Marius Constantin.
Conștient de potențialul fotbalistului, Hizo a făcut un scop din
a-l „recondiționa” pe fundașul rapidist, acordând-i toată
încrederea. I-a reușit doar pentru două luni!

Constantin a dat senzația, încă din perioada de pregătire, că s-a
schimbat. Scăpat de kilogramele în plus, brașoveanul a fost
convocat la națională și chiar a reintrat în grațiile suporterilor.
Lucrurile au luat o complet altă turnură în meciul Rapidului de la
Ploiești, fanii giuleșteni trăind un adevărat deja-vu al partidei
cu Poli Iași, din ultima etapă, când Marius a gafat nepermis. Drept
consecință, stoperul Rapidului nu a mai prins primul unsprezece,
rămânând pe bancă în următoarele jocuri. Avertismentele
antrenorului nu avut efectul scontat, iar meciul din Bănie a pus
capac. Marius Constantin a fost schimbat la pauză după ce, în
prealabil, intrat pe teren în minutul 37, a greșit evident la
ambele goluri ale oltenilor. Ieri, fundașul nu a fost oprit în
lotul Rapidului pentru meciul de Cupă cu FC Bihor. Iar surse
apropiate clubului spun că acesta nu va mai reveni decât atunci
când va parafa reînnoirea contractului cu gruparea „feroviară”,
scadent vara viitoare.

Șansa lui
Ionescu

Hizo mizează în continuare pe tineri. În lipsa lui Constantin, cu
Fernandes și Iordache accidentați, „Dulăul” l-a chemat la ordine pe
Ionescu. Fundașul de numai 19 ani are astfel ocazia să debuteze
într-o partidă oficială a giuleștenilor și să demonstreze că poate
reprezenta o alternativă viabilă de viitor pentru centrul
defensivei alb-vișiniilor.

8 minute a
evoluat Marius Constantin în meciul de la Craiova.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
METEO | Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Prognoza emisă de ANM
METEO | Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Prognoza emisă de ANM
Ancuța lui Alex Bodi 'l-a băgat' la închisoare pe Orlando! Telenovela continuă: cum și-a jonglat iubițeii sexy-brunețica şi 'patronașul' a tunat-o din cap până-n picioare
Ancuța lui Alex Bodi 'l-a băgat' la închisoare pe Orlando! Telenovela continuă: cum și-a jonglat iubițeii sexy-brunețica şi 'patronașul' a…
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce…
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Considerat
Considerat "numărul 1" şi "pictor" de Gigi Becali, fotbalistul a ajuns doar partener de antrenament la FCSB! "Nu a vrut…
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Mario Iorgulescu a EVADAT și riscă trei ani de închisoare în plus. Este dat în urmărire internațională
Mario Iorgulescu a EVADAT și riscă trei ani de închisoare în plus. Este dat în urmărire internațională
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
SURSE: Deficitul ar putea ajunge la 10%, iar creşterea economică va fi sub aşteptări. Guvernul ia în calcul noi taxe, TVA de 21% şi acord cu FMI
SURSE: Deficitul ar putea ajunge la 10%, iar creşterea economică va fi sub aşteptări. Guvernul ia în calcul noi taxe,…
Ce se ascunde în tunelurile secrete ale Vaticanului
Ce se ascunde în tunelurile secrete ale Vaticanului
Imagini rare cu soţia lui Marius Şumudică! Liliana e căsătorită cu omul momentului de peste 30 de ani
Imagini rare cu soţia lui Marius Şumudică! Liliana e căsătorită cu omul momentului de peste 30 de ani
Miliardarul 'Alexandrion' a fost înmormântat. Nicolae Ciucă și fostul ambasador al SUA l-au condus pe ultimul drum
Miliardarul 'Alexandrion' a fost înmormântat. Nicolae Ciucă și fostul ambasador al SUA l-au condus pe ultimul drum
Cea mai mare actriță pe care România a pierdut-o. Toți românii o păstrează în amintire: Ne pleacă oameni dragi..
Cea mai mare actriță pe care România a pierdut-o. Toți românii o păstrează în amintire: Ne pleacă oameni dragi..
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula pe linia de tramvai
Ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula pe linia de tramvai
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
×