Gheorghe Constantin, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, a declarat, vineri, că arbitrii nu au voie să se întâlnească în alt loc decât cel stabilit de observatorul partidei.
"Arbitrii nu au voie să se întâlnească înaintea meciului decât într-un loc stabilit de observator. Dacă s-au întâlnit în alt loc, au încălcat regulamentul", a spus Constantin la Realitatea TV. Surpriza a venit însă peste două ore atunci când Costică "Vâlcea" s-a contrazis la Sport.ro explicând că anterior nu înțelesese întrebarea și precizând că în acest caz, Deaconu avea voie să se întâlnească cu arbitrii asistenți.
"Cu 6 ore inainte de meci, arbitrii trebuie sa mearga la hotel dar aici fiind din bucuresti, vin de acasa la stadion. Când sunt din alte localitati, sunt luati de la hotel, dusi la stadion si mai departe fiecare merge acasa. Deaconu a avut voie sa se intalneasca la acel moment cu tusierii. Daca in intervalul de 6 ore faceau acest lucru, nu era in regula. Acesta este regulamentul de organizare al arbitrilor de fotbal", a explicat Constantin.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER