Cristi Bălgrădean îi dă bătăi de cap lui Dan Petrescu, după cartonașul roșu încasat în Universitatea Craiova – CFR Cluj: „Violență, injurii, amenințări!”. Ce riscă portarul campioanei
Cristi Bălgrădean, portarul în vârstă de 33 de ani al lui CFR Cluj, s-a ales cu un cartonaș roșu în meciul cu Universitatea Craiova, iar Constantin Zotta, fost arbitru, este de părere că acesta va primi minimum două etape de suspendare.
Universitatea Craiova și CFR Cluj s-au întâlnit sâmbătă seară, în cadrul etapei cu numărul 24 din Liga 1, pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Bănie, și au remizat, scor 1-1, după golurile marcate de către Claudiu Petrila, în minutul 14, respectiv Gustavo, în minutul 90+6.
În cel de-al șaselea minut al prelungirilor, Universitatea Craiova a restabilit egalitatea, la câteva minute după eliminarea lui Mario Camora și după mai multe parade consecutive ale lui Cristi Bălgrădean. Portarul lui CFR Cluj și-a ieșit din minți și i-a adresat injurii arbitrului Ovidiu Hațegan, motiv pentru care i-a arătat cartonașul roșu chiar înainte de a fluiera finalul partidei.
Constantin Zotta a analizat eliminarea lui Cristi Bălgrădean din Universitatea Craiova – CFR Cluj și a anunțat ce riscă portarul
Constantin Zotta a analizat decizia luată de către arbitrul Ovidiu Hațegan și a explicat că atitudinea lui Cristi Bălgrădean nu este doar nesportivă, ci poate fi încadrată la violență și amenințări, motiv pentru care portarul poate fi suspendat cel puțin două etape.
„Haţegan citeşte bine situaţia, aude că Bălgrădean vorbeşte ceva şi bine face că se îndepărtează. Se duce şi vrea să fluiere reluarea jocului, iar Bălgrădean insistă.
Portarul nu trebuie să vină acolo, iar Haţegan se face că nu-l vede. Deci, în situaţia în care îi arată roşu, e evident că nu e comportament nesportiv. E comportament care se traduce prin violenţă, injurii, ameninţări. Minimum două etape de suspendare!”, a spus Constantin Zotta, potrivit Telekom Sport.
„Jucătorii eliminați trebuia să fie mai atenți. Camora trebuia să evite primul cartonaș galben, dar și pe al doilea. Bălgrădean nu avea voie, clar s-a întâmplat ceva dacă a văzut roșu direct. Nu avea voie. A fost iritat de anumite decizii, s-a simțit nedreptățit de anumite decizii” – Cristi Balaj, președinte CFR Cluj, la Digi Sport.