Elevii lui Ioan Andone nu au dus acasă niciun ban în noul sezon competițional. Chiar dacă au jucat până acum șapte meciuri, „câinii” nu au fost remunerați de conducere. Primele au rămas notate în actele de la contabilitate, iar pe carduri nu au intrat nici măcar salariile, acestea fiind restante în unele cazuri chiar și până la trei luni!
Încă de la început, acționarii i-au anunțat pe jucători că nu vor încasa niciun ban pentru partidele din preliminariile Europa League. „Ajungeți în grupe și după aia vine și cașcavalul”, li s-a transmis fotbaliștilor, care au înghițit în sec la aflarea veștii. Cum Hajduk a curmat visul european, cele trei victorii din preliminarii au fost trecute la capitolul „munca în zadar”. În campionat, două victorii și un egal În întrecerea internă, dinamoviștii s-au descurcat mult mai bine. După primele trei etape sunt neînvinși și au strâns două victorii și un egal. Asta contează doar în clasament, pentru că buzunarul a rămas tot gol. Până acum nu s-a virat nicio primă, iar jucătorii se bazează pe un succes în meciul cu Rapid, care ar putea să deblocheze „ariciul” de la buzunarele șefilor.
„Sunt restanțe salariale care se apropie de 60 de zile sau chiar au depășit acest termen, iar pe noi ne acuză lumea de blaturi. Poate cu Rapidul vine vreo motivație suplimentară și ne scoatem și noi „a sintetizat ieri situația unul dintre jucători. Pică transferul lui Zec? Transferul lui Darko Zec în „Groapă” a intrat în impas și are șanse mici să se mai concretizeze. După ce a stat trei zile în România, uriașul sloven și impresarii săi nu au reușit să se înțeleagă cu dinamoviștii, motivul fiind procentul prea mare cerut de agenții jucătorului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER