CONT** ZERO pentru „câini”!

Elevii lui Ioan Andone nu au dus acasă niciun ban în noul sezon
competițional. Chiar dacă au jucat până acum șapte meciuri,
„câinii” nu au fost remunerați de conducere. Primele au rămas
notate în actele de la contabilitate, iar pe carduri nu au intrat
nici măcar salariile, acestea fiind restante în unele cazuri chiar
și până la trei luni!

Încă de la început, acționarii i-au anunțat pe jucători că nu vor
încasa niciun ban pentru partidele din preliminariile Europa
League. „Ajungeți în grupe și după aia vine și cașcavalul”, li s-a
transmis fotbaliștilor, care au înghițit în sec la aflarea veștii.
Cum Hajduk a curmat visul european, cele trei victorii din
preliminarii au fost trecute la capitolul „munca în zadar”.

În campionat, două victorii și un egal

În întrecerea internă, dinamoviștii s-au descurcat mult mai bine.
După primele trei etape sunt neînvinși și au strâns două victorii
și un egal. Asta contează doar în clasament, pentru că buzunarul a
rămas tot gol. Până acum nu s-a virat nicio primă, iar jucătorii se
bazează pe un succes în meciul cu Rapid, care ar putea să
deblocheze „ariciul” de la buzunarele șefilor.

„Sunt restanțe salariale care se apropie de 60 de zile sau chiar au
depășit acest termen, iar pe noi ne acuză lumea de blaturi. Poate
cu Rapidul vine vreo motivație suplimentară și ne scoatem și noi „a
sintetizat ieri situația unul dintre jucători.

Pică transferul lui Zec?

Transferul lui Darko Zec în „Groapă” a intrat în impas și are șanse
mici să se mai concretizeze. După ce a stat trei zile în România,
uriașul sloven și impresarii săi nu au reușit să se înțeleagă cu
dinamoviștii, motivul fiind procentul prea mare cerut de agenții
jucătorului.

Publicat: 10 08. 2010, 08:42
Actualizat: 10 08. 2010, 08:54