CFR Cluj a învins pe teren propriu, 3-0, formația Academica Clinceni, în etapa 15 a Ligii 1. Golurile au fost marcate de Culio ’52 (penalti), Traore ’68 şi Deac ’71, după ce Dan Petrescu și-a criticat jucătorii la pauză, dar antrenorul oaspeților Ilie Poenaru contestă succesul ardelenilor.
„Lipsă de atenţie, de reacţie, un henţ, penalti clar. Primim gol şi după gol nu am mai putut să reacţionăm. Golul doi a venit după un dublu ofsaid, Omrani şi Traore. Lipsa noastră de experienţă în anumite momente ale jocului ne-a costat acest meci. Nu m-a mulţumit prestaţia lor pentru că le-am spus că venim şi jucăm cu cea mai bună echipă, trebuie să arătăm un fotbal bun. Am luat orice presiune de pe umerii lor şi mi-am dorit ca ei să joace. Nu au reacţionat aşa cum mi-am dorit.
Am făcut un joc slab. Au fost nişte situaţii ale CFR-ului care m-au pus pe gânduri. Au fost şi faze de cascadorii râsului în unele momente. Ce să fac? Acum trei etape au jucat perfect. Aş vrea să dispară aceste greşeli pentru că ne vor consta şi nu este ok pentru moralul lor. Am pierdut cu CFR, nu este un capăt de ţară, dar mă nemulţumeşte atitudinea unora”, a spus Ilie Poenaru la Look Plus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER