Continuă curățenia de iarnă. Rapid a reziliat contractele a încă 4 jucători, printre care 2 titulari
Remanierea lotului anunțată odată cu venirea lui Dinu Gheorghe la conducerea Rapidului continuă. Astfel, după ce Sebastian Cojocnean, Andrei Dăruială și Nicolae Milinceanu au fost puși pe liber la sfărșitul lunii noiembrie, astăzi a venit rândul altor patru jucători să se despartă de formația din Grant. Mișa, al treilea portar al echipei, Cătălin Savin, Laurențiu Buș și Iulian Roșu nu vor mai face parte din lotul formației antrenate de Marian Rada, informează site-ul digisport.ro.
Despărțirile au loc în contextul în care Dinu Gheorghe, care nu dorește să fie numit încă oficial în poziția de președinte al clubului, se bazează pe o campanie de achiziții bogată în pauza de iarnă, care să ajute la salvarea Rapidului de la retrogradare, și încearcă să scape până atunci de jucătorii care nu au convins în prima parte a campionatului.
Dacă Mișa nu a prins niciun minut în acest sezon, iar Savin a jucat doar șase partide în prima echipă, Buș și Roșu s-au numărat printre oameni de bază în primele 16 etape ale campionatului. Fostul mijlocaș al Oțelului a fost titular constant, atât sub comanda lui Ganea, cât și după venirea lui Marian Rada pe banca tehnică a echipei, bifând 11 meciuri în campionat, competiție în care a marcat un singur gol, în victoria cu U Cluj, 2-1.
Iulian Roșu, fotbalistul adus de la Steaua, a fost, pe parcursul acestui tur de campionat, principala speranță ofensivă a giuleștenilor. Utilizat în 12 meciuri, de cele mai multe ori în dauna lui Andrei Ciolacu, atacantul a dezamăgit, înscriind singurul gol pentru Rapid abia în etapa a 14-a, în egalul, scor 1-1, de pe teren propriu cu Ceahlăul.