Continuă deruta în rândurile steliștilor!** Levi, aproape de un debut trist: fanii au acoperit în ultimul moment dezinteresul oficialilor

Amenințați de organizatori că vor rămâne fără bilete la meciul
de mâine cu Oțelul Galați, fanii Stelei s-au mișcat rapid și au
rezolvat problema. Deși inițal au avut rezervate 2.000 de bilete,
roș-albaștrii le-au cerut ieri oficialilor de la Ceahlăul doar 913
tichete, în posesia cărora vor intra chiar în ziua partidei.

Steaua a fost la un pas să rămână fără galerie la meciul de
Supercupă cu Oțelul Galați. Dezinteresul oficialilor roș-albaștri a
fost acoperit însă în ultimul moment de fani, care au preluat
sarcina de a rezolva problema biletelor.

După ce organizatorii meciului de mâine-seară i-au anunțat că vor
scoate la vânzare cele 2.000 de bilete rezervate lor, steliștii au
sunat ieri-dimineață la clubul din Piatra-Neamț. Până la urmă,
aceștia au solicitat un număr de 913 tichete, pe care urmează să le
cumpere mâine seară direct de la stadion.

Într-o situație dificilă s-au găsit organizatorii partidei, care
abia anunțaseră că meciul se va disputa cu casa închisă, ei fiind
nevoiți să scoată la vânzare și cele 1.087 de bilete rămase. Spre
plăcuta lor surpriză, și acestea s-au dat ca pâinea caldă, aseară
rămânând disponibile aproximativ 200 de tichete.

Publicat: 16 07. 2011, 08:36
Actualizat: 16 07. 2011, 08:37