Continuă să vină întăriri la Rapid! Grigorie a revenit, Răduță va semna în curând
Rapid continuă să se întărească în perspectiva noului sezon. De această dată este vorba de două „repatrieri”, Lucian Răduță și Ștefan Grigorie urmând a evolua în Giulești cel puțin în sezonul viitor.
Ștefan Grigorie a fost unul dintre cei mai activi dintre giuleșteni în ultimele luni, el dorind să devină liber de contract pentru a prinde ultimul tren pentru străinătate. Ajuns la 31 de ani, mijlocașul nu a găsit un angajament pe măsura ambițiilor sale și a decis să se întoarcă „acasă”.
El și Pancu vor fi, în sezonul viitor, singurii fotbaliști din vechea gardă a Rapidului. Grigorie a acceptat oferta noilor patroni din Giulești și va avea în noua stagiune un salariu înjumătățit față de sezonul 2012-2013, aproximativ 6000 de euro/lună.
Răduță va fi „gata” săptămâna viitoare
Crescut la echipa de tineret a Rapidului, Lucian Răduță se pregătește de mai multe zile cu formația vișinie. Plecat în 2011 de la Rapid, vârful vine să rezolve cea mai stringentă problemă a lui Rada: gaura din ofensivă.
Cel mai probabil atacantul de 24 de ani va semna un contract cu giuleștenii săptămâna viitoare, după ce situația sa contractuală cu CS Mioveni va fi fost clarificată. În prezent Răduță așteaptă să fie declarat jucător liber de contract de LPF, astfel că el nu poate fi legitimat încă de Rapid.
6 goluri în 40 de partide a înscris Răduță pentru Rapid