Mijlocașul echipei FC Timișoara, Cosmin Contra, a declarat, duminică, după remiza din meciul cu Steaua București, scor 3-3, că formația CFR Cluj va fi sigur campioană în acest sezon.
„A fost un meci nebun, spectaculos, cu șase goluri, însă CFR-ul este echipa care are cel mai mult de câștigat. Ei sunt sigur campioni. Noi vom rămâne în bătaia pentru locul doi, însă suntem triști, deoarece după ce conduceam cu 3-2 ne-am pierdut concentrarea. Cred că echipa este și lipsită de experiență, pentru că în acest retur am avut patru momente în care puteam facem saltul spre primul loc. Le-am ratat însă pe toate, cu Vasluiul, cu Urziceniul, cu CFR-ul și în această seară. Dacă am fi câștigat două din aceste meciuri am fi fost campioni. Însă ăsta este fotbalul, trebuie să ținem minte ceea ce am greșit și să nu se mai întâmple în meciurile următoare”, a spus Contra.
Mijlocașul Răzvan Cociș consideră că remiza din meciul Steaua – FC Timișoara convine formației CFR Cluj: „Astăzi am obținut un egal care cel mai mult convine CFR-ului. Suntem supărați, pentru că aveam 3-2 în ultimele minute și nu am reușit să ne concentrăm pe final. Am făcut niște greșeli în lanț și am primit un gol care nemulțumește pe toată lumea. A fost un meci spectaculos, mai ales în repriza a doua. E păcat că aveam mare nevoie de victorie. La pauză am vorbit între noi și am spus că trebuie să dăm mai mult, astfel am ieșit mult mai motivați pe teren. De acum trebuie să câștigăm în următoarele etape și să ne jucăm șansele până la capăt, pentru că matematic CFR nu este campioană”.
Echipa FC Timișoara a terminat la egalitate, duminică, în deplasare, scor 3-3, cu formația Steaua București, în etapa a XXIX-a a Ligii I.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER