Contra a găsit înlocuitor pentru Benga: „Gerson nu este în probe!” Ce spune de plecarea lui Hamza și despre primul meci al starurilor Mutu și Zicu
Antrenorul Petrolului, Cosmin Contra, s-a declarat încântat de atitudinea elevilor săi din amicalul cu Sturm Graz (1-1). De asemenea, tehnicianul a mărturisit că este mulțumit de felul în care se prezintă la antrenamente și în joc starurile Ianis Zicu și Adrian Mutu.
„Îmi place să câștig orice meci, chiar dacă el este în curtea școlii. Nu este ușor să vii după trei săptămâni cu antrenamente foarte dificile, dar m-a interesat ca azi să aibă atitudine în fața unei echipe mai avansată decât noi cu pregătirea. Am făcut un meci foarte bun în fața unei echipe cu mentalitate nemțească. Sunt sigur că jucătorii nu s-au simțit foarte bine fizic, dar prin atitudine, am reușit să compensăm acest deficit. dacă nu făceam golul cadou, câștigam acest meci.
Mutu a fost titular, eu am făcut două echipe echilibrate, lucru care mi-e la îndemână, de vreme ce am la dispoziție 24 de jucători valoroși. Sunt foarte mulțumit de Adi și de Ianis. Am vrut să-l văd pe Mutu în tandem cu Camara, cred că a funcționat acest lucru. Totuși, nu am avut claritate în atac, lucru la care vom lucra în al doilea cantonament. Dacă vom fi superofensivi? Nu, dar ofensivi vom fi, la fel ca în prima parte a sezonului.
Gerson este un jucător pe care l-am vrut, l-am urmărit multă vreme. Nu este în probe la noi. Hamza este până în vară fotbalistul nostru. Îl înțeleg că vrea să plece la mai bine, nu pot să-l țin cu forța aici. Doar dacă va pleca el vom mai aduce un alt atacant în loc”, a spus Contra la DigiSport.
Vine de la Ferencvaros
Fundașul așteptat de Contra se numește Gerson Guimaraes Ferreira (22 de ani) și a jucat ultima oară la formația maghiară Ferencvaros Budapesta. El a mai evoluat la Borafogo, PSV Eindhoven II, Rapid Viena, Kapfenberg și Atletico Madrid B. Gerson poate juca atât ca fundaș central, cât și la închidere. Fotbalistul brazilian a văzut amicalul Petrolului cu Sturm Graz de pe banca de rezerve.