Contra a oferit ultimele detalii despre situația lui Vali Lazăr: „Am înțeles că ar vrea să rămână acolo, dar…”. Ce a spus despre meciul cu FC Botoșani și posibila plecare a lui Steliano Filip
Antrenorul formației Dinamo București, Cosmin Contra, a declarat, sâmbătă, că își dorește ca partida cu FC Botoșani, din etapa a doua a Ligii 1, să fie o repetiție înaintea meciurilor cu Athletic Bilbao, din turul trei preliminar al Europa League.
„Avem nevoie de sprijinul suporterilor, va fi un meci foarte greu. Botoșaniul e o echipă care a demonstrat și în prima etapă că știe să joace fotbal. Cred că au controlat destul de mult partida cu CFR, au avut și ocazii, eu cred că puteau câștiga acel meci. Nu au făcut schimbări, au adus și ceva întăriri. Vreau ca toată lumea să fie concentrată asupra meciului de mâine, apoi ne putem gândi la meciul de joi.
Suporterii au fost alături de noi și le mulțumesc pe această cale. Îmi doresc ca meciul de mâine să fie o mică repetiție înainte de meciurile din cupele europene. E important ca mâine să demonstrăm că avem continuitate și să câștigăm primul meci de pe teren propriu”, a afirmat Cosmin Contra, într-o conferință de presă, precizând că nu acceptă întrebări legate de partida cu Bilbao.
Lazăr, așteptat la echipă
Tehnicianul în vârstă de 41 de ani s-a referit și la situația lui Valentin Lazăr, aflat la un pas de revenirea la echipa din Șoseaua Ștefan cel Mare după împrumutul la Al-Sailiya. Contra a menționat că echipa din Qatar nu mai dorește să mai activeze opțiunea pentru transferul mijlocașului de 27 de ani.
„Vali Lazăr trebuie să ajungă dintr-un moment în altul la echipă, nu știu când va pleca din țările arabe. Eu îl înțeleg pe jucător dacă vrea să rămână acolo, dar dacă clubul nu plătește ce dorește Dinamo, jucătorul trebuie să se întoarcă. Adi Mutu e responsabil să discute cu echipa și să ajungă la o înțelegere.
Dacă va reveni, vom încerca să îl readucem la forma sa. Am înțeles că a fost doleanța jucătorului să rămână acolo, dar se pare că acel club nu este serios. Noi încercăm să îl ajutăm, dar lucrurile trebuie să se facă într-un mod profesionist”, a completat Contra.
Contra spune că nu știe nimic despre o eventuală plecare a fundașului stânga Steliano Filip: „Nu știu cine alimentează aceste zvonuri. Vă spun personal că nu știu nimic de acest lucru. Lui Filip nu îi face bine să citească în fiecare zi că va pleca, când el poate va rămâne la Dinamo”.
Dinamo va întâlni, duminică, de la 21:00, FC Botoșani, în etapa a doua a Ligii 1. Joi, echipa pregătită de Cosmin Contra va disputa partida cu Athletic Bilbao, programată pe Arena Națională, în prima manșă a turului trei preliminar din Europa League.