Fostul tehnician al Timișoarei, Cosmin Contra, a declinat oferta lui Vasile Șiman de a prelua Sportul Studențesc și spune că până la vară este puțin probabil să preia o echipă.
„Nu sunt șanse să rămân în Liga I. Este foarte greu să ajung la Sportul, Vasile Șiman știe asta, în două-trei luni am de rezolvat niște probleme personale și voi fi nevoit să resping orice ofertă. Puteam să mă înțeleg cu domnul Șiman, dar trebuie să îmi rezolv problemele.”, a spus Cosmin Contra la Sport.ro
Contra a comentat perioada petrecută la Timișoara, precizând că tehnicienii au o viață grea în România, nefiind lăsați de patroni să își ducă munca începută la o echipă până la final.
„Puteam să fac mai mult la Timișoara, am făcut tot ce mi-a stat în putere din punctul meu de vedere. Antrenorul în România nu are nicio valoare, nu i se respectă munca, la 90 la sută din echipe este valabil ce am spus.” a mai declarat „Guriță”.
Fostul internațional a început Școala de Antrenori și speră să fie primit la antrenamentele Realului, discutând în acest sens cu portarul madrilenilor, Iker Casillas.
„Am vorbit cu Iker Casillas să vorbească cu Mourinho pentru a mă duce acolo să mă pregătesc ca antrenor. Nu va fi nicio problemă să merg și la Barcelona.” a încheuat Contra.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER