Contra a „tunat” și la conferința de presă de după meciul cu Gaz Metan: „Se trage ca o echipă să ia titlul, poate plec din România”
Meci plin de tensiune la Mediaș, acolo unde formația gazdă a bătut cu 1-0, printr-un gol reușit de Vitinho, după semnalizarea lui Miclos Nagy, care a indicat că mingea a depășit linia porții.
Antrenorul Petrolului, Cosmin Contra, a avut o dispută violentă la finalul partidei cu Nagy, motiv pentru care a și văzut cartonașul roșu de la Cristi Balaj.
Contra a atacat dur arbitrjul la conferința de presă. „Dacă tușierul a văzut gol, probabil a fost, dar eu știu că se validează numai dacă toată mingea intră în poartă. Mă deranjează maniera de arbitraj per ansamblu.
Se trage ca o anumită echipă să iasă campioană. Am luat roșu intențioat ca să nu stau pe bancă la meciul viitor. Din cauza arbitrilor mulți antrenori nu mai stau în România. Probabil din cauza asta o să plec și eu. Nu se poate să fim luați la rând la mișto în alșa hal„, a tunat Contra.
FOTO: Mircea Roșca