Contra a revenit cu gol în tricoul Timișoarei, iar intrarea sa a dat semnalul revirimentului lui Poli.
Evoluția fostului internațional l-a entuziasmat și pe Anghel Iordănescu, care e convins că acesta îi poate călca pe urme (spre finalul carierei, „Generalul” a fost și secundul lui nea Imi la Steaua).
„Contra a ajutat enorm de mult fotbalul românesc. E un jucător valoros, încă mai poate juca la nivel maxim. El poate fi antrenorul din teren. Mă bucur că s-a întors în țară, el mai poate aduce mult în plus fotbalului nostru„,
Răspunsul lui contra a venit prompt: „Nea Puiu, eu am cântărit bine când m-am decis să renunț la națională. M-am retras pentru că m-am gândit la binele ei, la faptul că am o vârstă și e nevoie de sânge proaspăt”, a spus fostul selecționer la DigiSport, pentru ca apoi să îl chestioneze pe jucătorul lui Poli: „Cosmin, e definitvă decizia privind naționala?„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER