Contra, dezamăgit de fundași! „Au făcut două greșeli de Divizia D!”
Tehnicianul FC Timișoara, Cosmin Contra, a criticat jocul
echipei sale în prima repriză a meciului cu Universitatea Cluj,
scor 2-2, apreciind că fundașii „au făcut două greșeli de
Divizia D”, însă i-a felicitat pe jucătorii săi pentru
atitudinea și evoluția din partea a doua a partidei.
„A fost un meci foarte greu, așa cum ne-am și așteptat.
Am evoluat împotriva unei echipe care știe să joace fotbal. Am
început foarte bine, apoi am făcut două greșeli uriașe, cred că au
fost de Divizia D. Nu se poate ca fundașii să fie atât de naivi.
Însă se întâmpă în fotbal ca un jucător să prindă o zi mai slabă. A
urmat apoi repriza a doua, care a fost foarte bună și sunt mulțumit
de atitudinea jucătorilor, pentru că am atacat, am pus presiune și
am avut cel puțin 7-8 ocazii clare de gol. Pe deasupra, clujenii au
făcut antifotbal, s-au tăvălit pe jos și nu ne-au mai permis să
jucăm deloc”, a spus Cosmin Contra în conferința de presă
de după meci.
Formația FC Timișoara a terminat la egalitate, scor 2-2 (1-2),
partida disputată, vineri, pe teren propriu, cu echipa
Universitatea Cluj, în etapa a XII-a a Ligii I. Golurile echipei
timișorene au fost marcate de Axente ‘4 și Zicu ’68. Pentru
Universitatea Cluj au înscris Szilagyi ’12 și Machado ’28.
Sursa: Mediafax