Fostul internațional, Cosmin Contra, afirmă că rămâne cu un gust amar vis-a-vis de fotbalul românesc și de comportamentul oamenilor din fenomen. Fost fotbalist la AC Milan, Alaves și Atletico Madrid este supărat pentru că munca sa nu a fost niciodată apreciată în România.
Fundașul a precizat că italienii de la AC Milan îl respectă mai mult decât conaționalii săi, milanezii chemându-l la diferite acțiuni ale clubului.
„Ca om, da, m-am simțit umilit în România. Niciodată nu am fost apreciat pentru ce am făcut, dar m-am obișnuit cu asta. Deși am peste 70 de meciuri la echipa națională, munca mea n-a fost recunoscută. Poate că am deranjat eu ca persoană sau ca imagine, nu-mi dau seama exact. Dacă aș fi fost un jucător-problemă, nu cred că aș fi fost apreciat și iubit cum se întâmplă în alte țări. De pildă, la Milano sunt mai iubit ca-n România, deși acolo am jucat doar un an. Să vă dau un exemplu. Înaintea meciului AC Milan – Real Madrid m-a sunat Adriano Galliani (n.r. – director executiv la Milan) și m-a invitat să văd partida din tribună. La meci am stat în „oficială” lângă el și lângă alte nume importante din fotbal. Dacă nu eram respectat, nu m-ar fi chemat acolo. De asemenea, am fost și zilele trecute la un meci de „Old-boys” în care am jucat alături de Maldini, Papin, Costacurta, contra lui Zidane și a altor foști mari fotbaliști de la Real Madrid”, a declarat Cosmin Contra pentru Adevârul.
179 de partide a evoluat Cosmin Contra în campionatul românesc, marcând 12 goluri
72 de meciuri a jucat Contra pentru națională, înscriind de 7 ori
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER