Contra, dorit la Dinamo
Cristi Borcea a declarat că, în această iarnă, Dinamo nu va mai avea o campanie de transferuri prea activă. Totuși, președintele executiv se gândește la câteva retușuri. Unul dintre posturile vizate de dinamoviști pentru o schimbare este cel de fundaș dreapta. Aici, George Blay pare „șeful de catedră”, însă situația ghanezului este destul de complicată. Africanul intră în ultimele luni de contract, iar de anul viitor va putea negocia și, evident, va putea semna cu orice echipă. Mai mult, orice încercare de prelungire a înțelegerii a fost sortită eșecului, cele două părți neînțelegându-se asupra salariului jucătorului.
Ieri, fotbalistul de culoare a plecat în Ghana, iar unele surse spun că, în cazul în care nu va ajunge la un acord cu conducerea până la plecarea în primul cantonament, el va încerca să-și găsească alt angajament.
În tot acest timp, Cristi Borcea pare că are alte planuri în ceea ce privește postul de fundaș dreapta. Acționarul „câinilor” trage să-l aducă în „Ștefan cel Mare” pe Cosmin Contra. De fapt este vorba de o dorință mai veche a președintelui executiv, șeful roș-albilor având în trecut mai multe tentative de înregimentare a celui poreclit „Guriță”.
Lăudat în Spania:„Parcă are 20 de ani!”
Până să se îndeplinească visul lui Borcea, „Guriță” continuă evoluțiile excelente din Primera Division. Sâmbătă seara, cu el integralist, Getafe a ținut-o în șah pe Villarreal (3-3). Contra a fost în prima repriză unul dintre cei mai buni jucători ai oaspeților, centrând decisiv la golul de 0-2. Cotidianul Marca l-a lăudat: „Contra își face foarte bine treaba. În special în prima repriză, de la el au plecat cele mai importante faze ale oaspeților. Nu își arată vârsta, parcă are 20 de ani”.
„Clau-gol” semnează azi sau mâine
Claudiu Niculescu a venit în România încă de vineri seara, iar în cursul zilei de azi, sau cel târziu mâine, se va întâlni cu Cristi Borcea pentru a semna contractul de joc. După ce înțelegerea va fi parafată, șefii din „Ștefan cel Mare” vor fi nevoiți să vireze suma de 120.000 de euro în contul ciprioților de la Omonia Nicosia pentru ca Niculescu să fie „câine” cu acte în regulă.
Turcu, ironic cu Negoiță
Dinamoviștii au sărbătorit titlul de campioni de toamnă la hotelul Rin, proprietatea frațiilor Negoiță. Vasile Turcu nu a participat la eveniment, fiind în conflict deschis cu Ionuț Negoiță, cel care a dorit să devină acționar. „Dacă vin ei, plec eu. Nici dacă își făcea mama ziua acolo nu mă duceam, și nu o să mă duc nici la sărbătoarea titlului dacă se va face tot acolo. Eu m-am născut șmecher, iar Negoiță e un papagal”, a afirmat Turcu.