Contra încă mai speră la titlu: **”Meciul împotriva Craiovei e crucial”

Cosmin Contra a jucat ieri pentru prima oară ca titular în
echipa lui Sabău. A fost un debut cu ghinion pentru fostul
internațional, care nu uită să amintească de hențul în urma căruia
a înscris Vasluiul.

Ce s-a întâmplat astăzi?

N-am dat gol, asta s-a întâmplat. Nu e vina antrenorului. N-a ratat
el penalty, n-a ratat el din cinci metri singur cu poarta. Pe
fondul unui joc mai slab al nostru, am avut un penalty ratat și
patru-cinci ocazii clare. Dacă nu dai gol nu ai cum să câștigi. Am
întâlnit o echipă care a avut o ocazie, un gol marcat dintr-un henț
clar, pe care l-a văzut tot stadionul. Apoi, am intrat în jocul
lor, am vrut să dăm gol cât mai repede, am jucat cu multe mingi
lungi… Trebuie să învățăm din acest meci, pentru că avem multe de
învățat din el.

Ai vorbit după meci cu tușierul. Ce i-ai
zis?

I-am zis că e păcat că munca de un an a unor băieți se poate duce
de râpă din cauza unei greșeli de arbitru. Chiar dacă am pierdut
această partidă din cauza noastră, jocul a fost influențat mult de
faza în care au marcat ei pentru că, pe o căldură sufocantă, ne-am
supărat și noi după gol și e greu să începi de la 1-0 pentru
adversari.

L-ai lovit pe Wesley?
Nu. L-am atins doar. Ne-am atins reciproc. Am vrut să vedem care
are pielea mai fină.

Chiar a fost greșeală de arbitraj la faza aia sau a fost
altceva?

Principalii vinovați suntem noi, jucătorii. E păcat, băieții au
muncit, au alergat pe o căldură sufocantă, am vrut, dar trebuie să
fim mai calmi, pentru că se mai poate întâmpla să începem meciuri
de la 0-1. Ne-am pierdut puțin și e normal, pentru că toți băieții
vor foarte mult să câștige meciurile, iar graba și greșelile au
făcut să intrăm în jocul lor, să încercăm cu mingi lungi. Când am
pus mingea jos și am jucat ce știm noi să jucăm, le-am pus
probleme, am avut ocazii, dar trebuie să dăm și gol.

După acest rezultat, cât contează meciul următor cu
Universitatea Craiova?

Din punctul meu de vedere, meciul de la Turnu Severin e crucial.
Sperăm să profităm săptămâna viitoare, să câștigăm cu Craiova și să
rămânem acolo în față.

„Vine o echipă puternică, marchează un gol, se apără tot
meciul și asta e, n-am luat niciun punct”,
Cosmin Contra,
jucător Poli Timișoara

Publicat: 30 03. 2010, 11:13
Actualizat: 30 03. 2010, 11:33