Răzvan Lucescu a fost demis de la Petrolul, iar vestea i-a luat prin surprindere atât pe suporterii „lupilor”, cât și pe oamenii din fotbal. Petrolul se află pe locul 4 în Liga 1, după înfrângerea cu CFR, dar la doar 4 puncte de liderul Steaua și la doar un punct de podium.
Cosmin Contra, cel în locul căruia a venit Lucescu jr., afirmă că nu se aștepta la o asemenea decizie din partea conducerii Petrolului în condițiile în care la Ploiești se lucra după un proiect bine pus la punct.
„Sunt evenimente care pe mine mă surprind și e păcat, pentru că este o muncă de 2 ani și jumătate depusă de cei din conducerea clubului și mai ales de Marius Nicolae și continuată de Răzvan Lucescu și probabil s-a luat această decizie de către conducerea clubului, având ei motivele lor. Este unul dintre artizanii aducerii tuturor jucătorilor care au venit, el a fost liantul între conducere și jucători”, a declarat Cosmin Contra la DigiSport.
Lucescu a condus echipa prahoveană doar 28 de meciuri, fiind instalat pe bancă după plecarea lui Cosmin Contra la Getafe, pe 11 martie. Sezonul trecut a terminat pe locul 3, iar în acest moment, după șapte etape, echipa se află pe locul 4, la patru puncte de liderul Steaua, cu care Petrolul joacă duminică (ora 21:00, LookTV).
Șefii Petrolului au găsit rapid un înlocuitor: Gigi Mulțescu este noul antrenor al grupării ploieștene.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER