Contra: „Nu merg la Sportul! Mă pregătesc să plec în Spania”
Fostul antrenor-jucător al Politehnicii Timișoara, Cosmin
Contra, a declarat că nu va prelua banca Sportului Studențesc,
fiind nevoit să plece în Spania pentru a-și rezolva unele probleme
personale. Contra a plecat de la Politehnica Timișoara după ce a
fost criticat în public de către Marian Iancu.
„M-am hotărât, nu voi merge la Sportul Studențesc. Acum
mă pregătesc să plec în Spania și până la vară voi fi șomer. Nu am
cum să merg la nicio echipă până atunci din cauză că am niște
probleme personale de rezolvat”, a spus Contra pentru
Adevărul.