Contra, precaut înaintea meciului cu Dinamo: „Sunt o echipă care a crescut de la meci la meci! Și o remiză ar fi un rezultat bun”
Dinamo va juca sâmbătă în compania celor de la Petrolul, iar Cosmin Contra este precaut înaintea confruntării de pe Arena Națională. Tehnicianul „lupilor” spune că Dinamo este într-o creștere de formă și s-ar mulțumi și cu un rezultat de egalitate.
„O săptămână foarte grea, care ne așteaptă. Vom începe cu un meci împotriva lui Dinamo, o echipă care a crescut de la meci la meci foarte mult, care a pierdut trei puncte la ultima etapă, la Pandurii, o echipă care dă semne de a-și reveni din toate punctele de vedere. De aceea cred că ne așteaptă un meci foarte greu. Și noi venim după o victorie acasă, am câștigat după foarte mult timp pe teren propriu. Mergem la Dinamo să câștigăm un punct sau toate cele trei. Mă aștept ca Dinamo să aibă nevoie de cele trei puncte mai mult ca noi, și sper să profităm de faptul că ei vor ataca.
Ca antrenor nu mă mulțumesc niciodată cu un punct, vreau mereu cele trei puncte, dar, dacă nu vom reuși să câștigăm, și o remiză e un rezultat bun. Dinamo trece printr-un proiect nou, cu jucători tineri, printr-o schimbare, dar rămâne Dinamo, o echipă foarte periculoasă și are un antrenor bun, care este capabil de rezultate bune. Să rămânem la fel de agresivi cum am fost în ultimele meciuri și sunt sigur că vom scoate un rezultat bun”, a declarat Cosmin Contra în cadrul unei conferințe de presă.
Petrolul – Dinamo se va juca sâmbătă cu începere de la ora 21:30, iar partida poate fi urmărită în format LIVE TEXT pe www.prosport.ro.