Contra, scandalagiu de serviciu!

Antrenorul Petrolului, Cosmin Contra (foto), a scris istorie pe banca galben-albaștrilor, însă suporterii au început să acuze manifestările deplasate ale acestuia. „Atunci când nu câștigăm, inevitabil e scandal. Parcă nu știe să piardă”, au acuzat ultrașii. Scanduri provocate de Contra:

* Astra- Petrolul 1-1
(10 noiembrie 2012) –  Contra a intrat pe teren și i-a reproșat lui Hațegan un gol anulat
* Concordia – Petrolul 1-1
(12 mai 2013) – Contra îl atacă pe același Hațegan: „Arbitrajul lui Hațegan a fost mai mult decât tendențios.”
* Petrolul – Gaz Metan 1-1
(30 mai 2013) – Colțescu ar fi scris în raport că „Guriță” l-a amenințat: „Te omor! Te fac bucăți, nu mai ieși din oraș”.
* Gaz Metan – Petrolul 1-0 (6 octombrie 2013) – Contra a protestat pentru golul primit pe final, iar Balaj l-a eliminat după joc. „Suntem luați de râs”, a spus Contra.
* Petrolul – ACS Poli 0-0
(4 noiembrie 2013) – Contra s-a certat la final cu fostul său antrenor, Aurel Șunda. „I-am reproșat că îi învață pe jucători să stea pe jos și să simuleze”.

Nu mă intere­sează locul domnului Șunda, eu îi transmit doar să fie mai civilizat și să facă din Poli o formație pe care să o merite orașul
Cosmin Contra, antrenor Petrolul
 

Publicat: 06 11. 2013, 03:00
Actualizat: 06 11. 2013, 03:00