Contra se gândește la demisie: „Trebuie să știi când să pleci!”. Ultimatumul dat jucătorilor: „Să ne revizuim atitudinea. Dacă nu, ori plec eu, ori…”. Ce spune despre postul de selecționer

ACS Poli a învins Dinamo în „Ștefan cel Mare” (2-1) și a adăugat încă un nume important pe lista „victimelor” din acest sezon. Nemulțumit de evoluția, dar mai ales de atitudinea fotbaliștilor săi, Cosmin Contra a tras un semnal de alarmă și a vorbit despre o posibilă plecare de la Dinamo în cazul în care va pierde vestiarul.

„Nu merităm să purtăm să acest tricou. Nici eu, nici jucătorii”, a fost concluzia trasă de Contra, la flash-interviul de după meciul cu bănățenii. Totuși, la conferința de presă, antrenorul „câinilor” a dezvăluit ce va încerca să facă pentru ca echipa să-și revină la următorul meci, cu CS U Craiova, și a spus că dacă simte că pierde controlul echipei și nu poate ajuta jucătorii, va lăsa vacant postul de antrenor în „Groapă”.

„Trebuie să ne revizuim atitudinea, sunt aici ca să iau anumite măsuri. Dacă nu, ori plec eu, ori se vor întâmpla alte lucruri. Sper ca săptămâna asta să fiu capabil să iau unele măsuri care trebuie luate. Am mai zis-o înainte, dacă văd că pierd controlul echipei și nu pot să fac unele schimbări care să ajute echipa să-și revină… Un antrenor trebuie să-și dea seama de lucrul acesta și să lase pe altul care poate veni și să aibă rezultate.

E păcat, dar dacă tu ca antrenor nu mai ești capabil să ajungi la jucători înseamnă că e o problemă și nu trebuie să ții de scaun. Trebuie să știi când să pleci”, a spus Cosmin Contra în conferința de presă de după meciul cu ACS Poli.

Totuși, tehnicianul dinamovist spune că, în cazul în care se va decide să plece de la Dinamo, decizia n-are legătură cu speculațiile în ceea ce privesc postul de selecționer al echipei naționale. Alături de Dan Petrescu și Walter Zenga, numele lui Cosmin Contra se află pe buzele majorității specialiștilor în ceea ce privește favoriții la ocaparea băncii tehnice, după plecarea lui Daum.

„N-are legătură. Nu e nici locul, nici momentul să vorbim de ce se aude și ce se zvonește prin ziare și pe la TV. Nu sunt în dispoziția necesară să răspund la asemenea întrebări”, a conchis Contra după meci, la conferința de presă.

Publicat: 12 09. 2017, 09:06
Actualizat: 12 09. 2017, 09:12