Contra: „Steaua nu este în scădere de formă, e favorită în meciul cu Petrolul”
Antrenorul formației Petrolul Ploiești, Cosmin Contra, crede că echipa sa pornește cu șansa a doua în derbiul cu Steaua, de duminică, însă nu își ascunde intențiile ofensive și speră să reintre în lupta pentru titlu cu o victorie.
„Steaua este favorită din toate punctele de vedere. Are o echipă valoroasă, cu mulți internaționali. Pare, dar nu este în scădere de turație. Ne va fi greu, dar nu imposibil. Ne așteaptă un joc la capătul căruia putem reveni în lupta pentru titlu. Sper să ne ridicăm la înălțimea unui asemenea meci și presiunea să nu influențeze evoluția jucătorilor mei. Nu sunt mai prejos decât cei de la Steaua, le trebuie încredere. Personal, mi-aș dori o victorie, dar și un meci egal ne-ar menține în calcule. Petrolul va juca ofensiv, așa cum a făcut-o de când sunt eu la echipă. Trebuie ca jucătorii să fie motivați și agresivi, așa cum au fost la meciul de anul trecut (2-2). Din punctual meu de vedere, nu este vorba despre o revanșă pentru jocul din Supercupă. Atunci au fost multe evenimente în jurul echipei chiar înaintea meciului. Acum nu trebuie să jucăm cu frică. Cred că jucătorii mei au înțeles ceva din eșecul cu Swansea, când au fost prea temători. Sper să fie delegat cel mai în formă arbitru”, a declarat Contra.
Tehnicianul nu se poate baza pe Marinescu, Beța și Morar, dar, chiar și în aceste condiții, unul dintre ei va fi figura în lotul de 18 pentru a completa numărul de cinci jucători români care sunt trecuți pe raportul de joc. „Duminică nu voi opri în lot un jucător care n-a dat randament în ultimele partide și nu a confirmat nici la antrenamente. Hamza Younes este la 70 la sută din capacitate, în privința lui voi lua o decizie înaintea meciului. Este un jucător de la care eu aștept mai mult. Între Hamza și Piovacarri, îl prefer, fără discuție, pe cel dintâi. Săptămâna asta n-am avut condiții de pregătire. Miercuri și joi ne-am antrenat pe sintetic la Buftea, iar astăzi la baza noastră, pe un teren greu. Sper ca terenurile să fie bune până la finalul anului, altfel, nu știu cui ar servi să se joace etapele care au fost programate”, a spus Cosmin Contra.
Antrenorul a confirmat că, în perioada următoare, vor exista discuții pentru reînnoirea contractelor cu mai mulți jucători. „Lui Marinescu i s-a propus o nouă înțelegere pentru doi ani, la fel și lui Achim. Pe listă se mai află Geraldo, Guilherme și Alcenat. Cu Boudjemaa și Yamissi negocierile sunt mai delicate”, a mai spus Cosmin Contra.
Partida Steaua – Petrolul Ploiești, din etapa a XVI-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 21.00, pe stadionul din Bulevardul Ghencea.