Contra Stelei!** Steaua – Poli Timișoara 1-1

Ilie Dumitrescu a suferit aseară primul semi-eșec la Steaua. A
fost 1-1 în Ghencea cu Timișoara, o echipă care s-a apărat până a
luat gol, apoi putea însă chiar învinge.

Deși Steaua nu-i Manchester City, Timișoara s-a apărat în Ghencea
mai abitir ca-n Anglia. Petrovici a băgat practic toți fundașii din
lot, singurul uitat fiind Cisovsky. Dacă nu era accidentat probabil
Timișoara inova cu șase fundași. O repriză, ambuteiajul din
jumătatea oaspeților a funcționat. Steaua n-a reușit să testeze
poarta decât de la distanță. Stancu (‘9 și ’28), Latovlevici (’33)
și Bicfalvi (’39 și ’43) s-au apropiat tot mai mult de țintă, în
timp ce Timișoara a jucat la ciupeală.

Mai pleacă Păcurar?

După pauză însă tactica anti-fotbal s-a dovedit, așa cum se
întâmplă de obicei, ineficientă. Oaspeții au făcut cadou o lovitură
liberă la 17 metri de poartă central. Stancu a trimis în bară,
mingea a ajuns la Păcurar în apropierea colțului careului mare, iar
acesta a prins un șut fenomenal, Pantilimon admirând ca spectator
golul, la fel ca bara ce a precedat-o (’52). Păcurar abia intrase
în teren, iar Becali abia ce spusese că e liber să plece la
Craiova.

Zicu a făcut golul

După gol, Petrovici a schimbat „radical”: a trecut de la 5-4-1, la
4-5-1… Ce-i drept, cu Zicu, Magera și Contra în teren teoretic
șansele la ofensivă erau mai mari. Axente (’63) și Bourceanu (’65)
au fost însă cei care au dat impresia că timișorenii pot egala. Așa
că Ilie Dumitrescu a sunat adunarea în apărare. Găurile din
defensiva Stelei s-au văzut din nou. După un număr de magie Zicu,
care a croșetat și înșirat toată pleiada de roș-albaștri, a venit
lovitura liberă de la 18 metri, execuția impecabilă a lui Contra
(’80) și întrebarea dacă nu cumva, chiar la 34 de ani, „Guriță”
merită prelungirea contractului. Axente sau Magera putea da
lovitura pe final. Ar fi fost însă prea mult, pentru o echipă care
venise pentru puțin.

CLICK AICI
PENTRU COMENTARIUL MINUT CU
MINUT



Publicat: 29 08. 2010, 21:45
Actualizat: 29 08. 2010, 23:24