Conturi pline cu promisiuni. Severin și-a reluat pregătirea și joacă împotriva Stelei
După ce amenințaseră că nu vor intra pe teren cu Steaua, din cauza restanțelor salariale, jucătorii echipei severinene s-au prezentat la antrenamentul din această seară. Conducerea le-a garantat că își vor găsi banii în conturi, astfel că meciul CS Turnu Severin – Steaua București, programat duminică, de la ora 19, nu mai e pus sub semnul întrebării.
„Am pierdut două antrenamente și în această săptămână, la fel ca înaintea meciului din etapa trecută, de la Bistrița. Băieții s-au mai liniștit în această după-amiază, după ce conducerea ne-a transmis că le va vira partea din restanțe promisă pentru această săptămână”, a spus antrenorul Ionel „Jerry” Gane
Din cauza restanțelor, jucătorii refuzaseră să participe la antrenamentul de joi seara și la cel din această dimineață. Elevii lui Gane recurseseră la aceeași formă de protest și înaintea meciurilor cu Petrolul, CFR Cluj și Gloria Bistrița, din care au scos în cele din urmă 5 puncte!