„Copilul de la țară” a ajuns vedetă! Nistor: „Sunt fericit că am ajuns printre cei mai buni!”

Nistor a intrat în echipa campionatului, conform calificativelor ProSport, cu o medie de 2,303, devansându-l pe postul de mijlocaș la închidere pe Bourceanu (2,093), titular la campioana României și la națională.

Dan, ești în echipa campionatului. Te așteptai la așa ceva?
Oooo, ce bine! Sunt fericit că am ajuns printre cei mai buni. Sincer, nu mă așteptam.

Ascensiunea ta a venit destul de tarziu, la 24-25 de ani…
Am fost copilul de la țară, cu mai puține posibilități materiale, am început târziu fotbalul, la 17-18 ani.

Puteai mai mult în campionatul ăsta?
Da, sunt convins că puteam mai mult. Dar, până la urmă, a fost un sezon reușit.

Bănuiesc că ai oferte. Unde te vedem în sezonul viitor?
Am oferte, și din România, și de afară, dar nu pot să zic acum unde voi mereg. Vreau să plec, mai am un an de contract cu Pandurii, dar sunt convins că voi găsi înțelegere la conducerea clubului.

„Am primt banii. Fac o nuntă frumoasă”

Restanțele financiare ți le-ai primit. Ai bani de nuntă (n.r. – se însoară pe 22 iunie)?
Am primit banii, da. Totul e sub control, sper să fie o nuntă frumoasă.

Cine vine de la națională?
Maxim va veni sigur, încă nu am toate confirmările. Colegii mei de la Pandurii cred că vor veni toți.

Pe selecționer l-ai invitat?
Da, dar nu are cum să vină. Fata dânsului are nunta tot pe 22 iunie!

De unde frica asta de Liga Campionilor la Pandurii?
Nu ne e frică! Am spus doar că nu ar fi corect să luăm noi munca altora.

Ce îți propui pentru anul următor?
În primul rând, depinde unde voi juca. Dacă mă voi transfera la o echipă cu pretenții, normal că îmi doresc să câștig campionatul.

Luna de miere unde o faci?
Cred că în cantonament! Sper să am mai mult timp liber la anul, atunci vom merge probabil în luna de miere!

Nistor conduce un Audi A5

Îi place să călătorească și să facă plimbări pe munte

Vrea să aibă doi copii, un băiat și o fată

Publicat: 11 06. 2013, 09:00
Actualizat: 11 06. 2013, 09:17