Copilul lui Dinamo, mai bun decât cei ai Viitorului. Valentin Costache înscrie singurul gol al unui meci pigmentat de ratări, gafe și intervenții dure

Consecința programărilor proaste ale LPF-ului sau a faptului că echipele noastre de top nu au lot? La Ovidiu, campioana și ocupanta locului trei din sezonul trecut se prezintă cu ceea ce arată a Viitorul 3 – Dinamo 2. Pentru că importanța meciurilor din Europa e mare, Hagi și Contra fac modificări importante în ceea ce este, totuși, un derby în sensul alterat de uz al acestui cuvânt. Și asta se vede imediat. E doar minutul 2 și Tordai, portarul gazdelor, face o gafă. Alunecă la o minge trimisă înapoi cam incomod de Vînă, însă Costache e prea agitat și nu reușește decât să lovească bara din jumătate de metru. Dinamo are mai mulți titulari în echipă și conduce startul de joc, iar același Costache centrează în centrul careului după ce îl demantelează pe Hodorogea, însă Bumba trage prost. 


ÎN VAN. Vînă a făcut o mare risipă de efort. Degeaba, echipa sa a pierdut. FOTO www.fcviitorul.ro

Hagi țipă, iar ai lui ascultă. Dani Lopez îl întinge pe Penedo, iar Țucudean nu poate finaliza o minge respinsă de portarul „câinilor”. Pe teren e activitate, în ciuda soarelui enervant și a căldurii care obligă la pauză de hidratare. Nedelcearu e victimă pentru Țucudean, dar și pentru Vînă, cel care trece prin zona acoperită de fundașul central dinamovist fără probleme. Ușor-ușor, Viitorul echilibrează. Eric trage la doi centimetri de vinclu de la 20 de metri, după o lovitură liberă obținută ușor de Țucudean. Chiar dacă Eric, cu burtă, colăcei și sâni de pensionar sedentar, se descurcă destul de greu la fazele în viteză, pasele îi rămân de top. La fel și șuturile. Zero la zero la pauză e scorul care nu poate fi modificat nici în ultimele secunde. Vînă centrează de pe stânga, parte pe care a făcut ce a vrut, Țucudean îl aruncă de pe traiectorie pe Steliano Filip cu o mișcare din corp, așa cum faci vara cu o muscă insistentă, dar atacantul nu poate pune latul din cinci metri, singur cu Penedo.


APRIG. Meciul de la Ovidiu a fost condimentat cu multe dueluri la limita regulamentului FOTO: www.fcviitorul.ro

Apar titularii, dispare distracția

Contra vede ce e de văzut, dar trebuie să aibă grijă și de meciul cu Bilbao. De asta îl păstrează în teren pe Steliano Filip, un coșmar cu banderolă, și îl schimbă doar pe Nedelcearu. E meciul gafelor, Vînă ia la picior fundașii dinamoviști după o gafă la respingere a lui Rivaldinho, dar șutează prost. Apoi intră în scenă Hodorogea, cel care își încununează evoluția modestă cu un KO aplicat propriului portar. Tordai e schimbat după ce anunță banca de rezerve că nu mai vede bine.

Repriza a doua e mai săracă în evenimente. Iese Albin, deși nu se știe exact când a intrat, și e trimis pe teren Nemec. Hagi vine și el cu Florinel Coman și Herea, dar tot ce apare după aceste schimbări este fotbalul urât, dur pe alocuri. Și din urât iese golul. Din inesteticul unei apărări slabe a Viitorului care îi permite lui Costache să scape singur în minutul 81, să aibă timp să se uite după un coleg căruia să îi paseze, și să îl execute pe un Buzbuchi victimă sigură. Bucuria sinceră a lui Costache, de departe cel mai bun jucător de azi, închide un joc pe al cărui final s-au și împărțit pumni. Cum îi stă bine unei întâlniri pe litoral într-o duminică după-masă, după o noapte agitată. 


TEST. Și pentru Busuladzic, și pentru jucătorii lui Hagi, a fost ultimul examen cu public înaintea meciurilor cu Bilbao, respectiv Apoel FOTO www.fcviitorul.ro

Publicat: 30 07. 2017, 19:57
Actualizat: 30 07. 2017, 20:19