Copos a găsit soluția și pune piciorul în prag: „Accepți sau pleci!”** Jucătorii strâmbă din nas: „Nu ne convine!” Ce ofertă au primit

Patronul le-a propus tuturor jucătorilor să fie plătiți la fel, indiferent de salariul fiecăruia. Restanțele ar urma să fie primite în decurs de câțiva ani

Majoritatea elevilor lui Rada nu vrea să accepte propunerea lui Copos, însă așteaptă să vadă ce oferte apar pentru a lua decizia cea mai bună

Negocierile dintre conducerea Rapidului și jucători au continuat și ieri, iar ProSport a aflat amănunte inedite din culise. Pe lângă faptul că le-au cerut fotbaliștilor să accepte că își vor primi sumele restante abia peste doi-trei ani – asta în cel mai bun caz -, ieri, șefii au mai venit cu o propunere: 20.000 de euro până la vară – sumă fixă -, indiferent de salariul fiecăruia! Cu alte cuvinte, dacă un fotbalist câștiga în mod normal, să zicem, 12.000 de euro pe lună, conform noilor condiții, el ar trebui să se mulțumească doar cu 20.000 de euro pe toate cele șase luni, atâtea câte au mai rămas până la finele acestui campionat. Lucrurile sunt destul de serioase, în sensul că jucătorii care nu acceptă vor putea pleca liberi, cu o condiție: să declare că renunță la sumele pe care le mai au de primit.

Azi e ultima zi de negocieri

„Normal că nu ne convine, dar ce mai putem face?! Sunt mulți dintre noi care nu au oferte clare și, pe de altă parte, au de luat între patru și cinci salarii restante. Probabil că cei care nu vor găsi o soluție să plece la mai bine, vor semna în noile condiții în speranța ca până la vară își vor putea găsi echipe la care să plece”, au comentat ieri mai mulți jucători. Cei care nu au părăsit deja Bucureștiul au fost anunțați să mai treacă și azi pe la ProRapid pentru o nouă rundă de discuții. „Ieri a fost doar Zotta, dar la ultima negociere vor mai veni Taban și avocații. Să vedem ce va fi”, au punctat mai mulți rapidiști. Pancu și Bozovic rămân în continuare singurii jucători de ale căror contracte conducerea nu vrea să se atingă.

Cel mai important pentru Copos este că decizia Tribunalului privind insolvența nu mai dă dreptul Comisiilor să dea decizii în litigiile cu jucătorii Rapidului. Cei care și-au depus memorii nu mai pot deveni liberi de contract
Adrian Mititelu, fost patron U Craiova

Publicat: 13 12. 2012, 08:53
Actualizat: 13 12. 2012, 08:54