Copos a plătit o parte din salariile restante: „Proiectul Sabău a fost un eșec important, unul care a destabilizat bugetul Rapidului pentru acest sezon”
Problemele financiare cu care se confruntă Rapidul sunt pe cale să se rezolve în viitorul apropiat.
Chiar dacă a încercat să găsească un posibil partener sau cumpărător pentru Rapid, George Copos nu a reușit acest lucru și a făcut rost de o parte din banii restanți ai jucătorilor.
„Domnul Copos este în continuare lângă Rapid. Chiar săptămâna trecută ne-a dat o importantă sumă de bani pentru a plăti o parte din salariile jucătorilor. Este adevarat că a dorit să găsească un posibil partener. Din câte știu, nu a reușit, dar să vedem ce ne va arăta viitorul”, a spus Constantin Zotta.
Președintele giuleștenilor crede că o mare vină pentru situația în care se află echipa în acest moment o poartă fostul antrenor, Ovidiu Sabău.
„Din păcate, proiectul Sabău a fost un eșec important, un eșec care a destabilizat bugetul Rapidului pentru acest sezon. Bravo lui pentru ce a făcut ca fotbalist și ca antrenor la alte echipe, dar aici nu a reușit, deși în perioada în care a fost antrenor a încasat peste 80.000 de euro!”, a mai declarat președintele executiv al giuleștenilor la Digi Sport.