Copos a prins curaj: „Rapid va solicita FRF să joace în Liga I, cazul e similar cu cel al celor de la U Cluj”

Acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, vineri, agenției MEDIAFAX, că gruparea pe care o conduce va face o scrisoare oficială prin care va solicita ca echipa să joace în Liga I în sezonul viitor, deoarece cazul este similar cu cel al U Cluj, club care a primit licența la TAS.

„Fotbalul românesc este în insolvență și va rămâne mulți ani în insolvență. Între cazul Universității Cluj și cel al Rapidului este o similitudine. Am vorbit cu domnul Mărginean, dânsul mi-a dat vestea că Universitatea a câștigat la TAS. În aceste condiții, Rapid va solicita Comitetului Executiv să joace în Liga I. Chiar acum domnul Taban (n.r. – președintele CA Ion Taban) redactează scrisoarea oficială pe care o vom trimite federației. Dânsul va merge mâine la Comitetul Executiv unde va expune punctul nostru de vedere și faptul că trebuie luat în considerare criteriul sportiv și legea insolvenței din România”, a spus Copos.

El a adăugat că membrii Comitetului Executiv al FRF trebuie doar să ia act de decizia TAS în cazul Universității Cluj și să acorde și formației giuleștene dreptul de a evolua în ediția viitoare a Ligii I. „Cazurile sunt similare. Dacă eu și o altă persoană sărim un gard și Poliția ne amendează cu câte 500 de lei, iar respectiva persoană face apel și i se anulează amenda, atunci și mie trebuie să mi se anuleze. Este vorba despre similitudine aici. Rapid trebuie să fie în Liga I. Practic membrii Comitetului Executiv nu trebuie decât să ia act de decizia TAS în cazul Clujului”, a menționat, pentru MEDIAFAX, Copos.

Acționarul majoritar a explicat că faptul că FC Rapid nu are încă planul de reorganizare aprobat de Tribunalul București nu are „nicio legătură” cu acordarea licenței. „Planul de reorganizare nu are nicio legătură cu licențierea. Faptul că Rapid și Universitatea Cluj se aflau în insolvență a fost motivul pentru care prima instanță ne-a respins dosarul”, a precizat el.

Întrebat de ce FC Rapid nu a atacat la TAS decizia Comisiei de Apel a Sistemului Național de Licențiere de a refuza acordarea licenței, Copos a răspuns: „Este adevărat, Rapid nu a făcut apel la TAS. Întrebați-o pe doamna administrator judiciar (n.r. – Cristina Andronache) de ce nu a făcut”.

George Copos susține că directorul administrației de licențiere a FRF, Viorel Duru, ar trebui să demisioneze după decizia TAS în cazul clubului Universitatea Cluj. „Este clar pentru toată lumea că legea insolvenței trebuie luată în calcul în acordarea licenței. De aceea spun că domnul Duru trebuie să plece, trebuie să plece foarte repede acum, după ce ultima instanță pe linie sportivă, TAS-ul, a confirmat că Universitatea Cluj trebuia să primească licența”, a precizat Copos.

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a dat dreptate clubului Universitatea Cluj, care a contestat deciziile instanțelor Sistemului Național de Licențiere al FRF, de a nu-i permite să evolueze în Liga I, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, președintele grupării ardelene, Ioan Mărginean.

„Am primit decizia oficială de la TAS. Universitatea a primit licența pentru Liga I. Este o decizie absolut normală. Era logic pentru că ceea ce s-a întâmplat la cele două comisii de licențiere din țară a fost o bătaie de joc. Nu se poate ca în România cei care lucrează la Sistemul Național de Licențiere să nu aplice și să nu țină cont de legea insolvenței. Asta este o mare fisură în manualul de licențiere”, a spus Mărginean.

În acest moment, după decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne în cazul clubului Universitatea Cluj, în Liga I sunt 17 echipe care îndeplinesc criteriile sportiv și de licențiere.

O decizie în ceea ce privește numărul echipelor care vor participa în sezonul viitor al Ligii I se va lua, sâmbătă, în cadrul Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal .

Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, susține un sistem cu 18 echipe pentru a evita o diminuare a sumei care revine anual cluburilor din vânzarea drepturilor TV. În această situație, membrii Comitetului Executiv trebuie să aleagă între respectarea criteriului financiar stabilit în manualul de licențiere și criteriul sportiv.

Cluburile Rapid și Universitatea Cluj, aflate în insolvență, nu au primit licența pentru Liga I din partea Sistemului Național de Licențiere din cadrul FRF, dar îndeplinesc criteriul sportiv, clasându-se la finalul sezonului trecut pe locurile 8, respectiv 12. Rapid nu s-a mai adresat TAS deoarece Tribunalul București a amânat până în septembrie pronunțarea în ceea ce privește planul de reorganizare a societății care administrează clubul.

În schimb, grupările Concordia Chiajna și CSMS Iași au primit licența, însă au retrogradat din punct de vedere sportiv, terminând ediția trecută a Ligii I pe pozițiile 15, respectiv 17. Pe locul 16 s-a clasat CS Severin, echipă care nu a primit licența și care a retrogradat în același timp, iar pe locul 18 a fost Gloria Bistrița. Din liga a II-a au promovat patru echipe, toate având licență pentru primul eșalon.

Președintele FRF, Mircea Sandu, a anunțat, săptămâna trecută, că toate echipele care au retrogradat sportiv sau pe criteriul neîndeplinirii condițiilor de licențiere ar trebui să fie pregătite pentru a evolua în prima ligă sezonul următor. El a precizat că o comisie formată din angajați ai LPF și FRF caută soluții legale pentru rămânerea sistemului competițional cu 18 echipe, până la ședința Comitetului Executiv al FRF din 6 iulie.

Mediafax

Publicat: 05 07. 2013, 18:25
Actualizat: 05 07. 2013, 18:28