Copos a vrut să-l dea afară pe Herea după meciul cu Steaua!** Cine l-a „salvat” pe mijlocașul rapidist

Neluțu Sabău l-a convins pe Copos că Ovidiu Herea este un jucător de mare valoare

George Copos a vrut să-l disponibilizeze pe Ovidiu Herea (27 de ani), după evoluția slabă pe care a avut-o în meciul cu Steaua (0-1). La finalul jocului, patronul rapidist l-a acuzat pe mijlocaș că nu și-a apărat corect șansele în disputa cu steliștii. „E unul care o are impresar pe Anamaria Prodan și nu mi-a plăcut cum a jucat. Nu zic mai mult, sunt nervos”, a declarat Copos la finalul jocului.

Finanțatorul rapidist nu a uitat evoluția lui Herea și, împreună cu Ioan Taban, a luat decizia de a-l disponibiliza pe fostul mijlocaș bancar. În plus pentru cei doi oficiali rapidiști a contat și faptul că decarul giuleștean are un salariu destul de mare, în jur de 250.000 de euro, iar randamentul său în acest început de sezon a fost unul scăzut.

Sabău a garantat pentru Herea
După meciul cu Viitorul Constanța (2-1), Copos l-a chemat pe Sabău și i-a spus că trebuie să renunțe la mai mulți jucători, pentru a încerca să micșoreze cheltuielile, iar printre cei vizați era și Ovidiu Herea. „Moțul” a rămas uluit când a auzit pe cine era decis Copos să dea afară de la Rapid și i-a spus patronului că fostul bancar este un fotbalist de valoare, dar care nu este încă pus la punct cu pregătirea fizică.

De asemenea, Sabău a dat garanții că, dacă Herea va fi apt sută la sută, va putea să ajungă la o formă bună, care i-ar permite să se transfere la o echipă dintr-un campionat puternic din Europa.

Copos a scumpit biletele
George Copos s-a răzbunat pe cei care l-au înjurat la meciul de Cupă cu Delta Tulcea (4-1) și a luat decizia de a mări prețul la bilete pentru partida cu Astra din etapa a 14-a, de luni, ora 21:30. Astfel, pentru meciul cu ocupanta locului trei din Liga I, ultrașii rapidiști vor fi nevoiți să scoată din buzunar 10 lei pentru un bilet la peluză, dublu față decât a fost la disputa cu Delta Tulcea. Prețurile la bilete sunt: Peluză – 10 lei, Tribuna a-II-a – 15 de lei, Tribuna I – 20 de lei, Tribuna 0 – 50 de lei.

Publicat: 02 11. 2012, 09:48
Actualizat: 02 11. 2012, 09:49