Copos anunță penalități de milioane dacă Răzvan pleacă la arabi, antrenorul îl „liniștește”!** Ce sumă trebuie să achite de fapt Lucescu
Rapid se află pe locul 5 în Liga I cu două etape înainte de finalul campionatului și după egalul din runda precedentă cu Pandurii, giuleștenii sunt practic ieșiți din lupta pentru titlu. La finalul sezonului, gruparea „vișinie” îl poate pierde pe antrenorul Răzvan Lucescu care este dorit de El Jaish, echipă din Qatar.
Oficialii clubului arab au anunțat chiar pe site-ul oficial că fostul selecționer va fi noul lor antrenor stagiunea viitoare, iar patronului Rapidului a luat foc când a auzit asta. „Răzvan Lucescu are un contract ferm cu noi. Eu nu discut despre o plecare. Sunt penalități de milioane de euro dacă rupe unilateral contractul”, declara vineri George Copos pentru ProSport.
Răzvan Lucescu lămurește situația precizând că penalitățile nu depășesc o jumătate de milion de euro.
„Așa ne-am înțeles, dacă plec, trebuie să plătesc 500.000 euro, iar dacă sunt dat afară, trebuie să plătească George Copos aceiași bani. Dar în niciun caz nu cred că poate fi vorba de asemenea despăgubiri. Totuși, nu vreau să vorbesc despre aceste lucruri, sunt sub contract cu Rapid”, a declarat Răzvan Lucescu la DolceSport.