Copos dă asigurări:** „Era normal ca prima instanță să ne respingă cererea, dar Rapid va lua licența”

Acționarul FC Rapid, George Copos, a declarat, luni, agenției MEDIAFAX, că era normal ca prima instanță a Departamentului de licențiere să respingă cererea clubului giuleștean, dar a dat asigurări că gruparea va primi licența după confirmarea planului de reorganizare de către tribunal.

„Lucrurile sunt clare, planul de reorganizare a fost aprobat de Adunarea Generală a creditorilor, acum el urmează să fie confirmat de Tribunalul București. Nu este nicio problemă cu licențierea. Era normal ca prima instanță de licențiere să ne respingă cererea pentru că în conformitate cu regulamentul este nevoie ca planul de reorganizare să fie confirmat de instanță. De aceea, rugăm instanța să judece cu celeritate cazul nostru, noi suntem pregătiți„, a afirmat Copos pentru MEDIAFAX.

Oficialul a ținut să menționeze că FC Rapid a încheiat anul 2012 fără datorii. „Trebuie să se țină cont că noi am încheiat anul fără datorii. La 31 decembrie 2012 Rapid avea 0 lei datorii”, a explicat Copos.

Instanța de fond a Departamentului de licențiere din cadrul Federației Române de Fotbal s-a pronunțat deja în toate dosarele cluburilor care au solicitat licența pentru ediția 2013-2014 a Ligii I. Contactat telefonic de MEDIAFAX, directorul de licențiere Viorel Duru a afirmat că nu poate dezvălui numele sau numărul cluburilor care au primit licența la prima instanță. „Nu putem să confirmăm și nici să infirmăm nimic. Procedura de licențiere se desfășoară în trei trepte, iar până acum a trecut doar una. Urmează Comisia de Apel care va lua decizii definitive și executorii pe plan național în perioada 1-10 mai. În consecință, cluburile care nu au primit licența la prima instanță mai pot face apel până mâine„, a spus Duru.

După 10 mai, cluburile pot ataca decizia Comisiei de Apel a Departamentului de licențiere la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. „Cei care doresc pot merge la TAS. Această ultimă instanță trebuie să se pronunțe până în 31 mai când se încheie procedura de licențiere„, a menționat Duru.

El a refuzat să facă vreun comentariu referitor la cazul FC Rapid, menționând doar că pentru cluburile aflate în insolvență se va aplica Legea insolvenței 85/2006.

Conform portalului Ministerului Justiției, următorul termen în dosarul de insolvență al FC Rapid deschis la Tribunalul București este 17 mai, dată la care instanța va confirma sau nu planul de reorganizare aprobat de Adunarea Generală a creditorilor.

SC FC Rapid SA are de achitat datorii în valoare de 148.029.085 lei (aproximativ 34 milioane de euro), conform tabelului preliminar de creanțe admis de adminstratorul judiciar în dosarul de insolvență.

La masa credală au fost înscriși 163 de creditori care au solicitat creanțe în valoare de 210.838.992 lei (aproximativ 48 de milioane de euro), însă administratorul judiciar a admis doar 148 de milioane de lei.

La 7 decembrie, Tribunalul București a admis cererea SC FC Rapid SA și a deschis procedura de insolvență a clubului condus de George Copos.

Publicat: 29 04. 2013, 14:44
Actualizat: 29 04. 2013, 14:45