Copos: „E bun și un punct! De 7 ani plecăm neînvinși din Ghencea!”
George Copos regretă că nu a reușit să se impună în Ghencea și
este de părere că altfel s-ar fi disputat cea de-a doua repriză
dacă Herea nu ar fi ieșit la pauză, din cauza unei accidentări. De
asemenea, dacă Cesinha ar fi fost apt, trupa din Giulești ar fi
avut mai multe atuuri să se impună.
Chiar și așa, având în vedere că trupa lui Stoichiță a dominat
destul de clar finalul de meci, patronul din Giulești se declară
mulțumit de rezultat. Mai ales că vișinii bifează o nouă
confruntare în Ghencea din care iese neînvinsă.
„Alta ar fi fost situația dacă îi aveam pe Herea și pe
Cesinha în teren, dar până la urmă nu ne întoarcem cu mâna goală
acasă. Din păcate în repriza a doua nu am jucat prea bine. Ne-am fi
dorit să câștigăm, dar e bun și un punct, de șapte ani nu am
pierdut în Ghencea. Adăugăm punctul la zestrea noastră și mergem
înainte.„, a spus patronul Rapidului la finalul
meciului.
Președintele Ligii, Dumitru Dragomir, a analizat și el partidele
din Ghencea și Ștefan cel Mare și a găsit un alibi perfect pentru
nivelul slab al acestora: „Dezolante meciurile de azi. În
tribune la Dinamo au fost câteva sute de spectatori, în partea
asta, la Steaua, tribunele goale din cauza comportamentului
huliganilor.„, a spus președintele Ligii la Sport.ro.