Copos e de partea lui Coman și le transmite fanilor:** „NU pleacă de la Rapid! Dacă vreți asta, veți rămâne singuri”

Acționarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, luni seară, agenției MEDIAFAX, că Dănuț Coman rămâne portarul echipei giuleștene chiar dacă reprezentanții suporterilor i-au cerut să îl dea afară în urma conflictului de la finalul partidei cu Concordia Chiajna.

„Dacă suporterii pun condiția ca Dani Coman să plece atunci vor rămâne singuri. Noi nu vrem să ne autodistrugem. Ei ar trebui să îl înțeleagă. Coman rămâne portarul Rapidului, e unul dintre cei mai buni portari ai României. Dacă va fi sau nu titular asta va decide antrenorul. Dar el categoric rămâne în lotul nostru”, a afirmat Copos.

Oficialul rapidist a adăugat că gestul nervos al lui Dănuț Coman de a arunca o sticlă spre galerie în finalul partidei de vineri se explică prin problemele familiale cu care se confruntă în această perioadă portarul. „Suporterii Rapidului sunt oameni speciali, unici în România și poate în Europa, dar ei nu au știut de problemele lui Dani Coman. El traversează o perioadă dificilă, are tatăl grav bolnav de ciroză, iar ce s-a întâmplat la acel meci a fost o descărcare nervoasă. Deși trece prin aceste probleme, Coman a strâns din dinți și a intrat în poartă. E cu totul nedrept ce i se întâmplă. El regretă foarte mult gestul de atunci, suporterii ar trebui să îl înțeleagă”, a menționat George Copos.

Conducerea administrativă și tehnică a FC Rapid s-a întâlnit, luni seară, cu liderii suporterilor la stadionul Giulești – Valentin Stănescu pentru a rezolva conflictul dintre fani de o parte și jucători și antrenor de cealaltă parte.

La finalul întâlnirii niciun oficial al FC Rapid nu a dorit să facă declarații.

Portarul Dănuț Coman a intrat într-un conflict cu suporterii rapidiști, în minutul 83 al partidei cu Concordia Chiajna, după ce a fost înjurat în mai multe rânduri de aceștia. Galeria rapidistă, nemulțumită de jocul echipei, a început să îl înjure pe portar, care a răspuns nervos, pentru ca în cele din urmă să aruce cu o sticlă de apă spre suporteri.

În acel moment fanii au izbucnit și au scandat: „Afară, afară din Giulești” și au adresat injurii portarului și familiei acestuia. Până la finalul meciului, la fiecare atingere de balon, Coman a fost huiduit și înjurat.

Suporterii rapidiști au cerut demisia antrenorului Răzvan Lucescu, la finalul partidei, nemulțumiți de prestația jucătorilor grupării bucureștene în acest meci din etapa a XXI-a a Ligii I.

Galeria prezentă la meciul de la Chiajna a scandat, de asemenea, ironic: „Să vină banii, să vină banii la băieți” și „Rușine, rușine să vă fie”.

Formația Rapid a fost învinsă, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), de echipa Concordia Chiajna, într-un meci contând pentru etapa a XXI-a a Ligii I.

Sursa: MEDIAFAX

Publicat: 19 03. 2012, 22:59
Actualizat: 23 03. 2012, 18:25